Copyright 1996 Joel Kalvesmaki

Toată Scriptura e inspirată de Dumnezeu:

Gânduri despre Canonul Vechiului Testament  

 

Joel Kalvesmaki

Acest articol a fost tradus cu acordul autorului. Originalul se gaseste la http://arts-sciences.cua.edu/ecs/jdk/vtcanon.htm
Tradus în limba româna de Marian Radulescu

Va puteti exprima opiniile cu privire la acest articol pe Dialog Evanghelic Ortodox

 

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu si de folos spre învătătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înteleptirea cea întru dreptate; astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârsit, bine pregătit pentru orice lucru bun. (II Tim 3:16)

La ce Scripturi se referea Sf. Pavel când i-a scris acestea Sf. Timotei? Se referea el la cele 66 de cărti ce alcătuiesc astăzi Biblia pe care o citesc crestinii după Evanghelie? Ce a vrut Pavel să spună prin “toată”?

Eram pe deplin convins de canonul Protestant al Vechiului Testament până când am cercetat ce se ascunde în spatele lui. Ceea ce aveam să descopăr nu mi-a plăcut deloc. Dar totusi, aceasta m-a adus într-o relatie mai adâncă si mai bogată cu Iisus Hristos. Dacă esti un crestin refractar la îndreptarea teologicăs, atunci aceste eseuri îti vor aduce supărare. Dar dacă inima ta tânjeste să cunoască si să trăiască credinta crestină, atunci cele ce urmează ar putea fi un nou si surprinzător început în relatia ta cu Dumnezeu.

În primul eseu vom examina îndeaproape canonul Scripturilor pe care le-au citit Apostolii, punându-l fată în fată cu presupunerile pe care le fac îndeobste Evanghelicii de azi. În eseul al doilea ("Nu mai adăugati la Cuvintele Lui") ne vom concentra asupra canonului Noului Testament si vom aborda chestiunea autoritătii în crestinism.

***

În scrisoarea către Sf. Timotei, Sf. Pavel nu se referă la Noul Testament – la vremea aceea cărti precum Faptele Apostolilor si Apocalipsa nu erau încă scrise. Chiar si ceea ce fusese deja scris abia începuse să circule prin diferite biserici, primele fiind cele din bazinul Mării Egee. Cu toate acestea, ca Evanghelici, am vrea ca acest pasaj să includă si Noul Testament de vreme ce e unul din putinele versete ce sustin în mod direct învătătura noastră despre inspiratia Bibliei.

Sf. Pavel s-a gândit desigur la Vechiul Testament când a scris acest pasaj. Vechiul Testament se citea în sinagogă si prin el s-au format întru neprihănire Sf. Pavel, Timotei si multi alti crestini din Biserica primară. Dar să nu uităm că si Sf. Pavel si Timotei foloseau Septuaginta - traducerea greacă a Vechiului Testament alcătuită în secolul al III-lea î.Hr.

Originea Septuagintei

"Septua… ce?" Evanghelici fiind, multi dintre noi nu am auzit de Septuaginta decât în trimiterile evazive făcute de unii pastori si predicatori mai scoliti. Si chiar dacă, putin probabil, am auzit, nu ne-a rămas în memorie. Septuaginta însă e atât de importantă pentru credinta noastră, încât fără ea mesajul Noului Testament nu ar fi pe deplin înteles.

Septuaginta a fost îndeobste recunoscută drept traducerea greacă autorizată a Scripturilor iudaice si era citită în sinagogile si bisericile din lumea elenă. Majoritatea citatelor din Vechiul Testament pe care le găsim în Noul Testament sunt bazate pe Septuaginta, nu pe versiunea iudaică a Scripturilor. De un interes deosebit este felul în care Pavel foloseste Septuaginta. Ca student a lui Gamaliel, e de presupus că avea cunostintă de diferenta dintre versiunea grecească si cea iudaică a Scripturii.

Multi cercetători sunt sceptici în ceea ce priveste detaliile fabuloase tesute în jurul traducerii Septuagintei, dar au acceptat până la urmă faptele istorice de necontestat. Citatul de mai jos dintr-un autor crestin anonim din secolul al II-lea sau al III-lea nu numai că ne relatează întreaga poveste, dar reflectă si câteva opinii populare ale primilor crestini asupra acestui subiect.

Dacă cineva spune că scrierile lui Moise si ale celorlalti profeti au fost de asemenea scrise în greacă, ar trebui să citească si istoriile profane, si astfel să afle că Ptolemeu, faraonul Egiptului, atunci când a construit biblioteca din Alexandria si a înzestrat-o cu cărti din fiecare parte a lumii, a auzit apoi că străvechi povestiri scrise în ebraică se mai păstrau încă; dorind să le afle continutul, a trimis după saptezeci de întelepti din Ierusalim cunoscători de greacă si ebraică si i-a însărcinat cu traducerea acelor cărti; si pentru ca să-si  poată duce la bun sfârsit, în tihnă si cât mai grabnic traducerea, Ptolemeu a dat poruncă să se construiască nu în cetate, ci cale de sapte stadii tot atâtea căsute câti traducători fuseseră angajati, astfel ca fiecare să poată redacta propria sa traducere; de asemenea, a poruncit străjerilor însărcinati cu paza traducătorilor să le ofere sprijin în toate, dar să le interzică orice comunicare, temându-se că dacă ar vorbi între ei, ar putea influenta într-un fel sau altul exactitatea traducerii.

Iar când a auzit că cei saptezeci de traducători nu numai că au găsit acelasi sens, dar au folosit aceleasi cuvinte, că au întrebuintat nu numai acelasi cuvânt, ci au scris aceleasi lucruri despre aceleasi lucruri, Ptolemeu a fost cuprins de uimire si a înteles că traducerea a fost scrisă printr-o putere divină, iar autorii ei sunt vrednici de toată cinstea, ca alesi ai lui Dumnezeu; răsplătindu-i cu numeroase daruri, le-a poruncit apoi să se întoarcă în tara lor. Tot minunându-se, cum era si firesc, în fata cărtilor, le-a considerat în cele din urmă sfinte si le-a consacrat în acea bibliotecă. Aceste lucruri, voi bărbati ai Greciei, nu sunt basme si nici născociri omenesti; noi însine, fiind în Alexandria, am văzut cu ochii nostri rămăsitele căsutelor zidite din porunca lui Ptolomeu pentru traducători încă în picioare si, auzind despre aceste lucruri de la locuitorii de acolo, care le-au primit o dată cu traditia tării lor, vă spune ceea ce voi însivă puteti afla de la altii, mai cu seamă de la acei întelepti si bărbati vrednici care au scris despre acestea: Filo, Iosif si multi altii. (Pseudo-Iustin, Hor. Greeks 13)

Este Septuaginta tot una cu Vechiul Testament?

În literatura evanghelică de popularizare apologetii pretind că Septuaginta este foarte aproape de textul ebraic păstrat până în ziua de azi. Această afirmatie încearcă să valideze traducerile moderne ale Bibliei din occident care se bazează pe textul ebraic. Este adevărat? Si dacă da, cât este de aproape?

Este dificil să sesizăm caracterul unic al Septuagintei înainte de a studia textul si de a-l compara cu traducerile moderne. La prima lectură a Septuagintei aveam să fiu surprins de multe lucruri. Citind din Pentateuh aveam să observ multe diferente semnificative între versiunea ebraică si cea greacă. Blestemul lui Dumnezeu asupra lui Cain este un exemplu.

Septuaginta

Textul ebraic

Hast thou not sinned if thou hast brought it rightly, but not rightly divided it? Be still, to thee shall be his submission, and thou shalt rule over him.

If thou doest well, shalt thou not be accepted? And if thou doest not well, sin lieth at the door. And unto thee shall be his desire, and thou shalt rule over him.

La fel, genealogia de la Adam până la Noe în Septuaginta plasează Potopul cu 2242 de ani după Facere. Traducerile moderne bazate pe textul ebraic îl plasează cu 1656 de ani. Această diferentă este cauzată de faptul că Septuaginta afirmă că nasterea primilor născuti ai diferitilor patriarhi s-a petrecut mai târziu decât apare mentionat în textul ebraic.

Ultimele zece capitole din Iesirea si întreaga carte a lui Ieremia contin un număr de pasaje diferite în care multe versete sunt sau omise, sau parafrazate, sau complet revizuite. Uneori textul ebraic este mai bogat în versete decât Septuaginta, alteori se întâmplă ca aceasta să contină mai multe versete decât textul ebraic.

În III Regi 12-14 evenimentele din viata regelui Ieroboam sunt aranjate într-o ordine diferită si includ o poveste, nerelatată în textul ebraic, despre cum a ajuns el să se căsătorească cu Ano, sora cea mai mare a sotiei faraonului din vremea aceea, Susakim.

Acestea sunt patru din marile diferente dintre textul Septuagintei si textul ebraic. Convins fiind că cele două variante sunt la fel, am fost, mărturisesc, dezamăgit să constat că m-am înselat. De exemplu, Evidente care cer un verdict de Josh McDowell consideră Septuaginta „foarte apropiată" de textul masoretic. Cât de aproape înseamnă însă aproape? Să fi citit oare Dl. McDowell Septuaginta?

Rolul Septuagintei în Noul Testament

Rolul Septuagintei în Noul Testament si Biserica primară ne ajută să întelegem ce a vrut Pavel să spună prin „toată Scriptura”.  Asa cum arătat până acum, aceasta este cea mai citată versiune din Noul Testament. De asemenea, în anumite situatii, pretentiile Noului Testament depind, teologic vorbind, de particularitătile Septuagintei.

De exemplu, Evrei 10:5 citează Psalmul 39:9 ca pe o profetie mesianică:

Drept aceea, intrând în lume, zice: "Jertfă si prinos n-ai voit, dar mi-ai întocmit trup”.

Autorul a citat nemijlocit din Psalmul 39. Iată ce aflăm în Bibliile actuale, potrivit trimiterii la textul ebraic:

Jertfă si prinos oferind, Tu n-ai voit; ochii Tu mi i-ai deschis.

Dacă ne luăm după varianta a doua, autorul cărtii Evrei nu numai că a citat gresit acel pasaj, dar si-a compromis si argumentul. Doar interpretarea Psalmului 39 confirmă caracterul mesianic al acestui pasaj. Să fi gresit autorul Evreilor? Să fie vorba de o eroare inspirată?

 

În Fapte 7:14 Sf. Stefan relatează povestea poporului Israel făcând referire la 75 de oameni din familia lui Iacov, ce au călătorit din Canaan spre Egipt. Bibliile noastre amintesc de numai 70 de strămutări. Septuaginta însă enumeră 75, confirmând cifra transmisă de Sf. Stefan, cu diferentele date de nepotii si strănepotii lui Iosif (Gen 46:20-22).

Mai presus de toate, trebuie stiut că numai în Septuaginta se pomeneste de profetia lui Isaia în legătură cu Nasterea din Fecioară (Is 7:14). Textul ebraic foloseste cuvântul "femeie" ("marah") în loc de "fecioară" ("parthenos"). Încă de la începutul confruntărilor cu crestinii evreii au obiectat vehement mai cu seamă în privinta acestui verset care fusese folosit pentru a sustine mesianismul lui Iisus. Evreii pretindeau că profetia lui Isaia se referea la Regele Ezechia si nicidecum la o miraculoasă nastere din fecioară. Septuaginta, spuneau ei, fusese coruptă. Primii crestini, pe de altă parte, au răspuns că nu ei, ci evreii au fost cei care, din invidie, au trunchiat textul ebraic. (Iustin Martirul, Trifo, 71-73)

Dacă dăm crezare evreilor din vechime că traducerea Septuagintei a fost inexactă, de ce este acest text minor parte din Sfânta, Inspirata Scriptură? Dacă urmăm Noul Testament nu putem decât spune că Septuaginta a fost versiunea autorizată si preferată de Apostoli. Această abordare este în armonie cu mărturia Bisericii Primare în lumea greacă unde, asa cum au arătat si citatele patristice de mai sus, a fost considerată o traducere inspirată si competentă.

Nu a fost usor să fac fată acestei dileme fiind un crestin cu o puternică credintă în Biblie. Am simtit că, încercând să mă lupt cu chestiuni legate de text, ajungeam să contest autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu. Nu doream decât să fiu integru în credinta mea crestină. Cu timpul, în timp ce mă luptam cu astfel de dileme, mi-am dat seama că trebuie să mă apropii de Scriptură acceptând conditiile ei, făcând abstractie de pretentiiile mele de occidental din secolul XX. Această dorintă de integritate m-a ajutat si m-a determinat să încep să studiez canonul Vechiului Testament.

Ce găsim în Septuaginta?

Toată Scriptura este inspirată si, în întelegerea Sf. Pavel si a Sf. Timotei, aceasta însemna Septuaginta. Până aici totul e limpede. Septuaginta însă continea cărti numite azi Apocrife.

Cele mai vechi editii ale Bibliei grecesti pe care le avem (Codex Alexandrinus si Codex Siniaticus) din secolele al IV-lea si al V-lea includ cărtile apocrife. Ele nu sunt plasate într-o sectiune separată la sfârsitul codexului, ci distribuite fiecare după genul literar căruia îi apartin: cărtile istorice alături de Regi si Paralipomena, cărtile de întelepciune alături de Pilde si Cântarea cântărilor si asa mai departe.

Aceste cărti erau folosite de comunitătile elenice de evrei si de anumite grupări de evrei palestinieni precum esenii. Cărtile apocrife erau pretuite în diferite comunităti evreiesti chiar si la treizeci de ani după moartea lui Pavel când fariseii, în cadrul consiliului de la Iamnia, au dezbătut câteva chestiuni, printre care si canonul ebraic. Desi influenta acestui consiliu este controversată, rămâne clar că în perioada următoare lui cărtile apocrife au fost vehement respinse de fariseii care aveau să domine de atunci iudaismul.

Pare inexplicabil faptul că majoritatea crestinilor după Evanghelie de azi adoptă hotărârile de la Iamnia atunci când îsi definesc canonul. La urma urmei, participantii la acel consiliu nu erau crestini. Am putea spune chiar că se opuneau vehement lui Hristos si Apostolilor încercând să îi înlăture din viata iudaică. Primii crestini nu au luat în considerare sinodul de la Iamnia si au continuat să folosească Apocrifele, si pe bună dreptate. Să citim, de exemplu, ce scrie în Cartea Întelepciunii:

Să vânăm pe cel drept, fiindcă ne stinghereste si se împotriveste isprăvilor noastre si ne scoate vină că stricăm legea si ne învinovăteste că nu umblăm cum am fost învătati din copilărie. El se face pe sine că are cunostintă despre Dumnezeu si se numeste: fiul Domnului. El este pentru noi ca o osândă a gândurilor noastre si ne este greu chiar când ne uităm la el. Căci viata lui nu seamănă cu viata celorlalti si cărările lui sunt schimbate. Înaintea lui suntem socotiti ca necurati si de căile noastre se fereste ca de o spurcăciune; el fericeste sfârsitul celor drepti si se laudă că are pe Dumnezeu drept tată.

Deci să vedem dacă cuvintele lui sunt adevărate si să cercetăm ce I se va întâmpla iesind din această viată. Căci dacă dreptul este fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu îl va apăra si-l va scoate din mâna potrivnicilor săi. Să-l încercăm cu ocări si cu chinuri, ca să vedem cât este de răbdător si să încercăm suferinta lui. Să-l dăm unei morti de ocară căci, după vorba lui, Dumnezeu va avea grijă de el”. (Întelepciunea lui Solomon 2:12-20)

Să fie oare o întâmplare aparitia unui pasaj mesianic înainte de Hristos? Sau să fi fost Apocrifele o Scriptură inspirată?

Apocrifele nu pot fi inspirate din pricina ...

Ce? Apocrifele inspirate? Niciodată! Crestini după Evanghelie fiind, am fost învătati să credem că Vechiul Testament contine numai 39 de cărti unice si fără asemănare. Nici un crestin adevărat nu ar putea crede în Apocrife! Această atitudine este demonstrată cu competentă de Geisler si Nix care, în cartea lor De la Dumnezeu la noi, aduc argumente pentru respingerea Apocrifelor datorită...

...mărturiei lui Iisus si a scriitorilor Noului Testament

Este adevărat că în Noul Testament nu găsim nici un citat direct din Apocrife. Totusi, înainte de a trage niste concluzii pripite, trebuie să recunoastem prezenta aluziilor la Apocrife, ceea ce înseamnă că sunt luate în considerare.

De exemplu, atunci când saducheii au venit la Iisus să-l încerce în privinta Învierii (Matei 22:23-33), se folosesc de cazul celor sapte frati care, unul după altul, s-au căsătorit cu aceeasi femeie, murind înainte de a avea copii. Această relatare nu este nici absurdă, nici inventată. Este mai curând o speculatie bazată, probabil, pe situatia Sarei din Tobit (Tobit 3:7-17). Ea s-a păstrat însă curată, nici unul din bărbatii ei nu s-a atins de ea, toti murind în noaptea nuntii. "La înviere, deci, a cărui dintre cei sapte va fi femeia?" au întrebat saducheii referindu-se la situatia Sarei.

Parabola lui Iisus despre văduvă si judecătorul nepăsător (Luca18:1-8) e o variatiune a unei set de proverbe găsite în Întelepciunea lui Iisus Sirach (Ecclus 35:13-15).

Sf. Pavel face numeroase aluzii la întelepciunea si puterea lui Dumnezeu care se aseamănă mult cu Cartea Întelepciunii lui Solomon, a cărei teologie este profund crestină. Un exemplu în acest sens aflăm în Romani:

De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume si prin păcat moartea, asa si moartea a trecut la toti oamenii, pentru că toti au păcătuit în el. (Rom 5:12)

Această întelegere a Căderii nu depinde numai de pasajul din Facerea, care nu pune existenta păcatului din ziua de azi pe seama neascultării lui Adam. Exegeza Sf. Pavel asupra acestui pasaj este iluminată de Întelepciune:

Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume si cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască. (Întelepciunea lui Solomon 2:24)

Este adevărat că autorii Noului Testament nu consideră aceste cărti inspirate. Dar care sunt cărtile pe care ei le consideră cu adevărat inspirate? Argumentul poate sustine ambele ipoteze. Noul Testament nu citează din 17 cărti: Iosua Navi, Cartea Judecătorilor,  Iezechiel, Ezdra/Neemia si Cronici, ca să amintim doar câteva. Să le privim atunci cu suspiciune? Cea mai apropiată referintă la Cronici este ilustrarea detaliată pe care o face Iisus cu privire la uciderea unui anume Zaharia (Matei 23:35, Luca 11:51). Să fie Cronicile inspirate doar datorită unei astfel de referinte indirecte? La urma urmei, în afară de pasajul din II Timotei, Biblia nu consideră în mod explicit nici o carte inspirată. De ce am face-o noi?

Probabil că trebuie să acceptăm că, atunci când Noul Testament citează o carte sau se referă la vreunul din proorocii lui Iehova, autorii îsi asumă automat autoritatea spirituală în ceea ce priveste scrierile lor.

...mărturiei sinoadelor Bisericii primare

Scopul sinoadelor locale, înainte de aparitia sinoadelor ecumenice, era să clarifice disputele locale, nu să  stabilească doctrinele fundamentale de credintă. Formularea unui canon al Scripturii nu a constituit niciodată subiect de discutie. Dacă totusi ar fi fost asa, Apocrifele ar fi fost cu sigurantă acceptate fără rezerve. Iată fragmente din continutul a două sinoade locale:

...Sfânta Scriptură ne iese în întâmpinare si ne previne, spunând:...”Si de cuvintele omului păcătos să nu vă temeti, că mărirea lui este gunoi si viermi. Astăzi se înaltă si mâine nu va mai fi, căci s-a întors în tărâna sa si planurile lui au pierit.” (I Mac 2:62,63)." Ciprian, Ep. 14, Al doilea sinod al Cartaginei, 252 d. Hr., (ANF V:339)

Baruch a spus: Noi, cei care trăim prin credintă, s-ar cuveni să tinem rânduiala acelor lucruri care ne-au fost spuse din vreme spre învătătură. Căci stă scris în Solomon: "Cel care este botezat din cele moarte (si iar se întoarce la cele moarte), la ce îi foloseste botezul?” Sinodul al VII-lea din Catargina, 256 d.Hr, (ANF V:568)

...mărturiei slăvitilor Părinti ai bisericii primare

Origene, Chiril al Ierusalimului si Atanasie sunt  cu precădere citati de Geisler si Nix pentru pozitiile lor ostile fată de Apocrife. Acest argument este cu atât mai curios, cu cât cel ce este familiar cu scrierile lor si ale altor Părinti ai Bisericii stie că lucrurile stau tocmai invers.

Origene, în comentariile sale pe marginea Evangheliilor Sfintilor Ioan si Matei, citează din Cartea Iuditei, din Întelepciunea lui Solomon, din Eclesiasticul, din adăugirile la Daniel si Ezdra I. Chiar si alti părinti de dinaintea lui Origene, precum Clement al Romei, Policarp, Clement al Alexandriei si Irineu citează cu totii din Apocrife. Este greu de găsit un Părinte al Bisericii care să nu  considere Apocrifele drept parte din Scriptură.

Sf. Atanasie, în epistola sa festivă din anul 367, enumeră cărtile Vechiului Testament si include în canonul său acele părti din Apocrife asociate cu Ieremia si Daniel, excluzând cu totul întreaga Carte a Esterei. De asemenea, recomandă alte cărti din Apocrife pentru instructia crestinilor, fără să le considere parte din Scriptură. Sf. Atanasie urmărea astfel să excludă evangheliile apocrife si false apărute începând cu secolul al II-lea, nu scrierile pe care astăzi le cunoastem sub numele de Apocrife.

Origene, învătatul teolog din secolul al III-lea, care era cunoscător de ebraică si greacă, merită amintit pentru interventiile lui pe marginea acestui subiect:

[C]ând observăm [diferentele canonice dintre textul ebraic si Septuaginta], suntem [îndemnati] să respingem ca false editiile existente în Bisericile noastre si să poruncim fratilor să excludă cărtile sfinte pe care le folosesc, făcându-le astfel pe plac evreilor....Să credem oare că Domnul care prin sfintele Scripturi a vegheat la zidirea tuturor Bisericilor lui Hristos, a uitat de cei cumpărati cu un pret, pentru care Hristos a murit...? În toate aceste cazuri e bine să chibzuim dacă nu cumva ne-ar folosi să ne amintim de cuvintele care ne spun: "Să nu muti hotarul pus de părintii tăi." (Ep Afr 4,5)

...mărturiei lui Luther si a Reformatorilor

Este adevărat că Reformatorii, în general, au adoptat canonul ebraic. Dar nici ei măcar nu au fost ostili fată de Apocrife. Luther le-a inclus în traducerea sa a Bibliei, considerându-le folositoare de citit. Traducerea originală a editiei King James cuprindea Apocrifele si ele au continuat să figureze în editiile următoare până în secolul al XIX-lea. Potrivit Cărtii de Rugăciune Împreună (The Book of Common Prayer) "Biserica [Anglicană] le foloseste ca exemplu de viată si model de comportament; totusi, ele nu sunt folosite pentru stabilirea niciunei doctrine..." (Art 6). Câte s-au întâmplat de atunci...Acum aceste cărti ce se bucurau cândva de pretuire au ajuns obiect de batjocură!

...inovatiei consiliului de la Trent

Desi consiliul de la Trent a avut loc mai târziu, nu a adus nici o schimbare în canon, reflectând mai degrabă felul în care a fost folosită Scriptura începând cu vremea Apostolilor. În general nu este nevoie să clarificăm ceea ce nu este subiect de dispută. Până atunci Roma nu avea nevoie să îsi delimiteze canonul. Nici o biserică din lume, din Armenia până în Etopia si Roma, nu a pus la îndoială valoarea Apocrifelor. Numai Protestantii, preferând întelepciunea lor celei din restul crestinătătii, au căutat să definească canonul.

...mărturiei lui Filo, Iosif si a Consiliului din Iamnia

Asa cum am arătat în cele de mai sus, mărturia (sau lipsa unei mărturii) venită din partea acestor învătati evrei avea prea putină însemnătate pentru crestinii din veacurile primare. De ce ar avea atunci pentru noi? Erau oare urmasii fariseilor îndreptătiti duhovniceste să stabilească canonul? Încercând să repozitioneze autoritatea în chestiunea canonului dinspre lumea greacă spre cea iudaică, Geisler and Nix afirmă:

"Palestina a fost patria canonului ebraic, nu Alexandria. Centrul cărturăresc din Egipt nu avea nici o autoritate în ceea ce priveste stabilirea cărtilor care apartineau Vechiului Testament ebraic." (Geisler & Nix, 96)

Cu sigurantă că Alexandria nu a fost "patria" canonului ebraic, dar cui apartine Vechiul Testament: evreilor sau crestinilor? Problema care se pune în cazul nostru este nu ce anume  cuprindea Vechiul Testament ebraic, ci din ce cărti era format Vechiul Testament crestin! Care sunt autoritătile competente în această privintă? Dacă recunoastem decizia iudaică referitoare la canon, nu trebui, rămânând consecventi, să ne reconsiderăm pozitia în ceea ce Îl priveste pe Mesia, Sabatul si Legea?

...mărturiei Sf. Jerome

Părerile unui singur om nu reprezintă însă pozitia întregii Biserici. Fr. Augustin, contemporanul său, la fel ca Părintii de dinainte si de după el, avea o altă pozitie.

...mărturiei învătatilor Romano-Catolici din timpul Reformei

Geisler si Nix îi citează pe Cardinalii Cajetan si Ximenes care considerau Apocrifele un subiect aparte, pentru a arăta că Roma avea părerile împărtite în această privintă. Aceasta poate rezulta din neîncetata răstălmăcire a Catolicismului de către Evanghelici. De-a lungul istoriei Catolicii au recunoscut diferentele existente în Vechiul Testament, nu doar în ce priveste Apocrifele, ci si în cazul Cărtilor de istorie, a Profetilor si a Legii. Biserica Romano-Catolică chiar face această distinctie numind cărtile apocrife deuterocanonice (al doilea canon). Catolicii disting, dar nu înlătură, Apocrifele, ceea ce corespunde pe deplin gândirii savantilor Catolici pomeniti de mai sus.

Probleme existente în Apocrife

Apocrifele contin multe pasaje pe care multi crestini după Evanghelie le găsesc supărătoare sau problematice. Si totusi, dacă e să fim cinstiti până la capăt, acele pasaje îsi găsesc corespondente în Vechiul Testament.

De exemplu, s-a bătut mult moneda pe ceea ce, la o primă lectură, ar părea o modalitate ocultă de a te folosi de animale, asa cum se întâmplă în Cartea lui Tobit. Înainte de a respinge această istorie, haideti să mai stăruim putin asupra ei. Să ne amintim cum îsi îngrijea Iacob turma (Gen 30:25-43). Nu pare că se folosea si el de magie populară si alte tehnici oculte? Dacă acest episod nu ar fi fost inclus în canon si l-am fi citit acum pentru prima oară, nu am reactiona la fel de circumspect? Nu seamănă oare comportamentul ocult al lui Iacob cu acela al lui Tobit? Este posibil ca reactia noastră fată de acest tip de istorisiri să fie provocată nu de continutul lor, ci de faptul că am fost educati într-o cultură seculară ce ridiculizează lucrarea miraculoasă a Domnului prin lumea fizică.

Apocrifele contin destule astfel de întâmplări neobisnuite care îsi asteaptă cititorii. Si totusi, sunt multe lucruri familiare, autentic crestine, pe care le aflăm în Apocrife. Unii crestini după Evanghelie găsesc că, după lectura acestor cărti, se întorc la Scripturile cu care fuseseră obisnuiti si le redescoperă un plus profunzime si autenticitate. Altii pur si simplu încep să înteleagă că problema canonului Vechiului Testament nu este atât de transantă.

Părtile Scripturii nu sunt egale în importantă

O astfel de afirmatie ar putea să pară socantă. Dacă există o afirmatie care sună ca un afront la adresa Scripturii, ei bine aceasta este.

Câteva explicatii preliminare se impun. În modul de închinare pre-crestin din sinagogă  congregatia răspundea diferit la diferitele lecturi din Scriptura Vechiului Testament. Cărtile istorice erau considerate ca fiind cele mai putin importante, urmate de Psalmi si Profeti. Când se citea din Pentateuh însă, toată lumea se ridica în picioare. Aici se afla, pentru ei, esenta revelatiei lui Dumnezeu si, mai mult decât alte cărti, Legea lui Moise merita toată atentia.

Acelasi lucru s-a întâmplat în crestinismul primar, după moartea apostolilor. Atâta doar că, în loc de Pentateuh, enoriasii se ridicau respectuosi în picioare când se citea din Evanghelii. Învătătura si cuvintele lui Iisus, Noua Lege Duhovnicească, aveau să fie considerate drept încununarea revelatiei Scripturii. Hermeneutica crestină primară a restului Bibliei începea si se încheia cu cuvintele lui Hristos. Evangheliile erau inima canonului crestin. Sf. Pavel a fost înteles în lumina lui Iisus, nu invers.

Este oare această ierarhizare a Scripturii atât de stranie pe cât ar părea? Dar si noi însine o facem, desi nu ne place să recunoastem! Dacă am lua în considerare toate predicile pe care le-am auzit si toate referintele făcute la Scriptură, vom descoperi că unele cărti merită mai multă atentie decât altele. În multe biserici Protestante se pune accent pe Romani si Galateni si mai putin pe II Petru, Iacov si Iuda. Din Vechiul Testament se citeste mai mult din Psalmi decât din Numeri. Dacă fiecare biserică sau traditie ar căuta să acopere Scriptura în mod egal, ar trebui să dedice de patru ori mai multe predici Vechiului Testament decât Celui Nou!

Credinta Septuagintei

Biserica Ortodoxă Răsăriteană este credincioasă Vechiului Testament al Apostolilor. Crestinii Ortodocsi se călăuzesc după Septuaginta si în general se folosesc de ea pentru traducerile din Vechiul Testament. Fără să pretindă o dovadă obiectivă pentru veridicitatea acestei traduceri, Biserica Răsăriteană a păstrat ceea ce a fost transmis de Apostoli. Felul în care a abordat chestiunea canonului nu este nici filosofic si nici deductiv, ci duhovnicesc, încredintată că l-a stabilit Dumnezeu

În Occident am luat totdeauna în derâdere această credintă naivă, multumindu-ne cu solutii concrete si obiective. Si totusi, secolul XX avea să confirme simplicitatea răsăriteană. Manuscrisele de la Marea Moartă stau mărturie în favoarea credibilitătii Septuagintei. În timp ce diverse pasaje din Biblie au fost traduse si publicate, cercetătorii au înteles că suspiciunea fată de Septuaginta fusese neîntemeiată. Pasaje din Pentateuh si din Cărtile istorice au dezvăluit probe pentru o revizuire a textului ebraic ce îndreptăteste traducerea Septuagintei. În majoritatea cazurilor manuscrisele de la Qumran sunt în favoarea versiunii grecesti:

Se pare că, pentru cercetătorii angajati în acest demers, Qumran a oferit noi motive de încredere în Septuaginta, cel putin în privinta cărtilor istorice, situatie care ar trebui să-i determine să accepte cele mai bune lecturi ale acelei versiuni asa cum ar face-o dacă s-ar afla în versiunea ebraică. Altfel spus, trebuie ca în viitor fiecare lectură să fie judecată după meritele sale, nu conform unei notiuni preconcepute de pretinsă superioritate a editiei ebraice, pentru simplul fapt că e ebraică. (Allegro, 81)

Cercetătorii Manuscriselor de la Marea Moartă nu s-au pronuntat în privinta validării unei traditii textuale în defavoarea celeilalte, dar au redeschis chestiunea traducerii Vechiului Testament. Răspunsul la întrebarea cu privire la orientarea traducerilor viitoare va rămâne de acum la latitudinea teologilor, nu a cercetătorilor de text. Allegro si altii propun o traducere eclectică a Vechiului Testament care i-ar intriga pe toti si nu ar satisface în cele din urmă pe nimeni. Totusi, în viitor vom putea să ne întrebăm nu "Care versiune pare cea mai bună?" ci "Care versiune Îl reflectă cel mai bine pe Hristos?" La această din urmă întrebare răspunsul asteaptă să îl dea, de sute de ani, Septuaginta.

Regândind Vechiul Testament

Crestinii după Evanghelie au adus de cele mai multe ori argumente – în cel mai bun caz - ad hoc pentru canonul Vechiului Testament. Liderii si predicatorii Evanghelisti oferă o imagine simplistă si adesea primitivă a transmiterii Scripturii, ca si cum canonul ar fi legat în piele si ticsit de referinte. "Canonul este adevărat pentru că este evident de la sine, pentru că este consecvent si pentru că toate mărturiile demne de luat în serios din perioada primară sunt de acord cu noi" a devenit argumentul tipic al Evanghelicilor. Si când vedem că lucrurile nu stau tocmai asa, adăugăm un lung sir de ‚dar’-uri si ‚exceptii’. Nu ajungem însă prea departe. Cu o astfel de abordare a Scripturilor, încercând să le clintim din locul pe care îl ocupă în istorie, să mai mire pe cineva de ce atât de multi crestini după Evanghelie au trecut de partea liberalilor, care, oricum,  sunt dispusi să ia în considerare mul mai serios documentele istorice?

Ce putem învăta?

Asa cum spune Iisus: "Recunoaste ceea ce vezi, si ceea ce este ascuns de la tine ti se va descoperi." (Evanghelia după Toma 5)

Ce? Iisus n-a spus asa ceva niciodată!

De unde stii? Cine spune că Evanghelia după Toma nu ar trebui să fie în Noul Testament? Vom analiza răspunsul la această întrebare si vom examina canonul Noului Testament în eseul următor "Nu adăuga la cuvintele Lui”.


Bibliografie

May 1996