Epilog

 Ortodoxia si miscarea ecumenică

 

 

Voi sunteti lumina lumii… asa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, asa încât să vadă faptele voastre cele bune si să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. (Matei 5:14, 16)

În această carte am vorbit fără ocolisuri despre pretentia Bisericii Ortodoxe de a fi singura Biserică adevărată a lui Hristos. Nu mai miră pe nimeni faptul că nouă, celor din vremurile moderne, nu ne place să ni se spună că o Biserică este adevărata Biserică. O astfel de afirmatie îndrăzneată ne-ar vexa sensibilitătile democratice. Cu toate acestea, nimeni nu poate întelege Ortodoxia fără să înteleagă această pretentie a ei.

Pe această bază a participat Biserica Ortodoxă la miscarea ecumenică.1  Calitatea de membru în Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) al Bisericii Ortodoxe are ca raison d’ętre tocmai dorinta de a mărturisi lumina lui Hristos, doctrina pură a Apostolilor.

Pentru multi însă, participarea Ortodoxă la CMB aduce mai degrabă confuzie decât o limpezire a lucrurilor. Multi Evanghelici presupun că Biserica Ortodoxă împărtăseste teologia liberală a celor mai zgomotosi membri din miscarea ecumenică. Nădăjduiesc că prezentul volum va spulbera această interpretare eronată.

Mult mai importantă pentru noi este însă confuzia care se naste în legătură cu natura relatiei dintre Ortodoxie si alte comunităti crestine. Participarea Ortodoxă la dialogul ecumenic pare să implice faptul că Ortodocsii “recunosc” într-o anumită măsură celelalte biserici ca egale, iar o eventuală “unire a bisericilor” ar fi posibilă.2

Confuzia se naste din aceea că membrii Ortodocsi si Protestanti ai CMB participă la miscarea ecumenică din motive si cu scopuri foarte diferite. Răposatul Pr. John Meyendorff a fost un veteran al dialogului ecumenic. Desi a rămas fidel participării Ortodoxe la CMB, a fost constient de natura delicată a participării, asa cum arată si cuvintele lui:

Nimeni nu poate nega faptul că ecleziologia Ortodoxă sau atitudinea sa privitoare la Biserică nu o lasă să participe la lucrarea Consiliului la fel ca alte comunităti care au rezultat din Reformă. Ortodocsii si Protestantii pur si simplu nu văd acelasi lucru în Consiliul Mondial al Bisericilor.3

Protestantii, în cea mai mare parte, văd în Biserică o entitate invizibilă sau una care asteaptă să se desăvârsească. Multi dintre ei se multumesc să se angajeze în programe de cooperare si rugăciune comună. Lăsând nerezolvate disputele doctrinale de veacuri, ei speră să ajungă la “unitatea Bisericii” prin dialog.

Pentru Ortodocsi această abordare nu este numai gresită, ci si eretică.4 Biserica nu este o institutie omenească, Ea este Trupul lui Hristos. Unitatea Ei este unitatea lui Hristos. Ea nu poate fi împărtită, asa cum Hristos nu poate fi împărtit.5 Scopul participării Ortodoxe la dialogul ecumenic este de a-i chema pe toti oamenii la unirea cu Hristos în singura, adevărata Biserică a lui Hristos:

Nu poate exista decât o Biserică, pentru că Hristos a întemeiat o singură Biserică. În această Biserică toti trebuie să intre pentru a trăi într-o comuniune desăvârsită cu Dumnezeu, cu semenii si cu toată creatia.6

Dat fiind că Ortodocsii si Protestantii înteleg atât de diferit scopul dialogului ecumenic, nu e de mirare că aceste dialoguri au adus atât de putină roadă. După formarea CMB principalele denominatii Protestante care alcătuiesc majoritatea miscării ecumenice s-au îndepărtat parcă si mai mult de teologia Ortodoxă, în loc să se apropie de ea.7 Mai mult decât atât, nu cunosc nici o biserică Protestantă care să se fi convertit si să fi fost primită în Biserica Ortodoxă ca urmare a dialogului ecumenic.8

De aceea, multi din Biserica Ortodoxă, printre care mă număr si eu, cred că Biserica ar trebui să se retragă din miscarea ecumenică. La vremea scrierii acestei cărti, Bisericile din Ierusalim si Georgia s-au retras din CMB, iar Biserica din Serbia este pe cale de a o face. Mai mult chiar, există miscări puternice în această directie în Rusia, Grecia si Statele Unite. Din perspectiva unei analize sumare a costului / căstigului este evident că participarea Ortodoxă la CMB a produs foarte putine roade si multă confuzie – chiar si în rândul Ortodocsilor.

Desi a rămas fidel miscării ecumenice, Pr. John Meyendorff a întrezărit nori grei care o amenintau încă de pe atunci:

Pentru a da roade mai multe, pentru a exercita o influentă mai mare în timpul discutiilor, ei [Ortodocsii] ar trebui să participe mai eficient si să fie prezenti în număr mai mare. Dacă nu se va întâmpla asa, în viitorul apropiat majoritatea Protestantă din Consiliu, printr-un proces de logică internă, va directiona organizatia pe un drum incompatibil cu principiile Ortodoxe si va face prezenta lor imposibilă.9    

În ciuda unei participări Ortodoxe mai numeroase fată de vremea când Pr. John a scris rândurile de mai sus, “procesul de logică internă” si-a continuat nestingherit evolutia. Pentru multi Ortodocsi din ziua de azi, previziunea Pr. John s-a adeverit.10

În ansamblu, Evanghelicii conservatori au stat fie la periferie, fie au evitat pur si simplu orice fel de legătură cu miscarea ecumenică. N-as putea spune că îi condamn. Este însă extrem de important pentru Evanghelici să înteleagă că Biserica Ortodoxă cheamă nu la dialog sau la discutii, ci la convertire.

Biserica nu îsi propune să judece destinul celor din afara Ei; Dumnezeu Însusi este Cel Care le judecă pe toate. Si totusi, din dragostea Ei pentru omenire, Ea îi cheamă pe toti să I se alăture. Biserica, si numai Ea, este Trupul lui Hristos, plinirea Celui ce plineste toate întru toti (Efeseni 1:23). Spre această plinire cheamă Ea lumea. Spre această plinire te cheamă si pe tine: Si Duhul si mireasa zic: “Vino” (Apocalipsa 22:17).



1 “Fundamentala întelegere de sine a Bisericii Ortodoxe…a servit întotdeauna drept punct de pornire pentru participarea Ortodoxă la miscarea ecumenică.” Circulara privitoare la unitate crestină si ecumenism emisă de Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe din America.

2 De fapt, participarea Ortodoxă la CMB se bazează pe Declaratia de la Toronto din 1950 care afirmă că participarea la Consiliu nu este conditionată de recunoasterea celorlalti membri ca Biserici în sensul deplin al cuvântului: “Consiliul Mondial nu poate si nu trebuie să fie fundamentat pe nici o conceptie anume a Bisericii…. Calitatea de membru nu presupune ca fiecare Biserică să se raporteze la celelalte Biserici membre ca la Biserici în adevăratul sens al cuvântului.” Citat în Meyendorff, The Orthodox Church / Biserica Ortodoxă, p. 222.

3 The Orthodox Church: Its Past and Its Role in the World Today / Biserica Ortodoxă: Trecutul si rolul ei în lumea de azi, editia a treia revăzută (Crestwood, NY: SVS Press, 1981), p. 220. Meyendorff adresează chestiunea implicării ecumenice si în Living Tradition / Traditia vie, Capitolele 8 si 9, pp. 129-165.

4 Vezi,de exemplu, condamnarea ecumenismului de către Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei in anul 1980: “Celor care atacă Biserica lui Hristos învătând ca Biserica lui Hristos este dezbinată în asa-zisele ‘branse’ care diferă în doctrină sau în stilul de viată, sau că Biserica nu există într-un mod vizibil, ci va fi formată în viitor, când toate ‘bransele’ sau sectele sau denominatiile si chiar religiile vor fi unite într-un corp comun; celor care nu deosebesc preotia si sacramentele Bisericii de cele ale ereticilor, mărturisind ca botezul si împărtăsania ereticilor sunt folositoare pentru mântuire; tuturor celor care cu bună stiintă au comuniune cu sus-mentionatii eretici sau care sustin, răspândesc sau apără noua erezie a Ecumenismului sub pretextul dragostei frătesti sau al asa-zisei uniri a crestinilor dezbinati, Anatema!”

5 1Corinteni 1:13.

6 Circulara despre unitatea crestinilor si ecumenism. Vezi de asemenea anuntul Conferintei Extraordinare Unite a Sfintei Comunităti de pe Muntele Athos din 9/22 aprilie 1980: “Dialogul cu heterodocsii nu este condamnabil, din perspectivă Ortodoxă, dacă scopul său este de a-i informa despre Credinta Ortodoxă si astfel de a-i reîntoarce la Ortodoxie atunci când primesc iluminarea divină si ochii li se deschid.”

7 Exemplul clasic este cel referitor la Bisericile Anglicane si Episcopale. La începutul secolului XX relatiile dintre Ortodocsi si Anglicani erau extrem de cordiale. De atunci însă, în ciuda unor dialoguri repetate, atât Anglicanii cât si Bisericile Episcopale au devenit tot mai liberale în teologia lor. Nu numai că amândouă hirotonisesc acum femei ca preoti, în ciuda avertismentelor date de Ortodocsi care condamnau aceste măsuri, dar acum amândouă tolerează episcopi care neagă deschis principiile de bază ale credintei crestine, precum Nasterea din Fecioară si Învierea. Pentru o prezentare în detaliu a haosului creat în Biserica Anglicană de un astfel de episcop, vezi William Ledwich, The Durham Affair / Afacerea Durham (Welshpool: Stylite Publishing Ltd., 1985). Ledwich s-a convertit la Ortodoxie ca reactie la apostazia bisericii lui.

8 Aceasta contrastează puternic cu numărul mare de foste congregatii Evanghelice si Harismatice – sau de mii de indivizi – care s-au convertit la Ortodoxie în ultimii cincisprezece ani. Aceste congregatii si acesti indivizi nu au luat parte la miscarea ecumenică.

9 Meyendorff, The Orthodox Church / Biserica Ortodoxă, p. 224.

10 Pr. Georges Florovsky, considerat de multi drept lider al teologilor Ortodocsi din secolul XX a fost implicat în miscarea ecumenică aproape toată cariera sa. Spre sfârsitul vietii însă, a ajuns la concluzia că Ortodocsii ar trebui să se retragă din CMB.