Dialog Mihai Oara - Daniel Branzai

Octombrie 17 - Septembrie 1, 2000

DB & MO:         8-17-2000  Este Ortodoxia gata de dialog? 
DB & MO:         8-19-2000  Semnul crucii?
Mihai Oara:       8-21-2000  Exprimarea fizica a Împaratiei
Daniel Branzai:  8-22-2000  Pocainta prin convertire, nu prin botez
Mihai Oara:       9-01-2000  Doua conceptii despre mântuire

DB & MO

Trimis de Daniel Branzai  17/08/00 4.16
Subiect: Este ortodoxia gata de dialog?

Inca un document care da de gindit ...

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *


C U R R E N T F E A T U R E S T O R Y
by the Editors of ReligionToday

August 17, 2000


Russian Orthodox bishops convene in Moscow. Ecumenism is in but evangelism is out when it comes to non-Orthodox churches in Russia, the country's Orthodox leaders say.

.....Russian Orthodox bishops criticized evangelism by non-Orthodox churches during a recent meeting in Moscow but said there is need for better interchurch relations, according to news reports.

.....About 150 church leaders attended the Jubilee Bishop's Council to establish policies governing the church and its members into the 21st century. The Aug. 13-16 meeting was held at the newly
rebuilt Cathedral of Christ Our Savior, which was destroyed during the Soviet era. Social doctrine, the primacy of the Orthodox faith, and the need to work toward unity with other Christians dominated the agenda.

.....A statement on interchurch relations proclaimed the primacy of the Orthodox faith while acknowledging the need for greater cooperation with other churches. The 20-page document claims that the Orthodox Church is the one true church founded by Christ and rejects Protestant theories of an "invisible church" comprised of faithful members of all denominations, the Moscow Times reported.

....."The very concept of tolerance in matters of faith is unacceptable," the document says, according to the Times. The document also condemns "destructive missionary activity" by
Catholic and Protestant groups, claiming they use promises of wealth to steal away Orthodox members, the Times reported.

.....Such statements reflect the church hierarchy's fear of losing its monopoly, George Law of Russian Ministries told Religion Today. The Wheaton, Ill.-based Protestant group supports
indigenous evangelists in 300 communities across the former Soviet Union.

....."They see a great threat from the Protestant evangelical movement because it is growing so fast," Law said. The number of evangelical churches has tripled to 4,500 in the past decade,
while Orthodox churches have had marginal growth, he said. "If that trend continues there will be more Protestant churches,"  than Orthodox someday.

.....However, the bishops' statement recognizes the need for Christian unity, and encourages more communication between Orthodox and non-Orthodox groups. It proposes establishing joint
research centers, an exchange of theological students and professors, and cooperation on addressing social issues, the Times reported.

.....That is a positive development given the level of opposition to such efforts within the ROC, said Lauren Homer, a human rights attorney who has worked in Russia. "There are very significant
elements within the church that want no dialogue," and advocate cutting off contact with non-Orthodox bodies, including the World Council of Churches, she said.

.....The bishops also issued a landmark document on social doctrine, condemning as sinful homosexuality, euthanasia, abortion, and artificial insemination, Reuters reported.  Euthanasia is both suicide and murder, the bishops said, and Christian burials would be denied to those who choose it. Surrogate motherhood and genetic engineering were also deemed sinful.

....."The Holy Bible and the church unequivocally condemn homosexual ties as a perverse distortion of the God-given nature of the human being," the statement said, according to the Times. The bishops said gays and lesbians should be barred from teaching jobs and senior positions in the army, and condemned gay marriage.

.....It is the first time in more than 70 years that the church has taken a public stand on social issues because the communist government dominated the church during the Soviet era. The social declaration also calls for separation of church and state and says Christians should not accept government as the final authority. It says the state should not interfere in church doctrine or teachings, the Times reported.

.....The bishops canonized 860 clergy and laymen killed by the Bolsheviks. They declared saints those executed in 1937 and 1938, according to the New York Times.  Security
officials arrested more than 140,000 churchmen in those years and 106,800 were killed, the Times reported.

.....Among those canonized were Czar Nicholas II and his immediate family. Nicholas, his wife, Alexandra, and children Alexei, Olga, Tatiana, Maria, and Anastasia were killed in 1918. The bishops did not proclaim the family martyrs who were executed for their faith, but said they are "passion bearers" whose humility, patience, and meekness in their suffering and death exemplified
the character of Christ.

***********************************************************

Trimis de Mike Oara 17/08/00 14.28
Subiect: RE: Este ortodoxia gata de dialog?

Daniel,

Acest document ortodox mi-a placut si exprima foarte bine sentimentele mele.
Cred ca orice denominatie care se respecta are anumite convingeri cu privire
la credinta ei pe care nu o poate compromite in dialogul cu altii.
Intrebarea este, sunt baptistii gata de dialog cu ortodocsii sau cu
adventistii sau cu penticostalii. Cunoscind mentalitatea mea pe care am
avut-o ca baptist, presupun ca raspunsul este foarte simplu: baptistii sunt
interesati doar in masura in care spera sa-i influenteze pe ceilalti.

Pe de alta parte, experienta mea ca ortodox a fost ca un numar de fosti
prieteni baptisti cu care am incercat sa dialoghez m-au tratat ca pe un
renegat care trebuie izolat. Halal dialog!

Punctul din document cu privire la cistigarea de convertiti prin mijoace
materiale este foarte corect. Intr-adevar, cum poate concura o parohie
ortodoxa saraca dintr-un mic orasel rus, cu o biserica ruinata si cu un
preot fara educatie superioara cu forta unei misiuni baptiste sprijinita cu
multi $$$, cu persoane educate, cu posibiliatea de a trimite pe tinerii
convertiti la studii in SUA, cu materiale tiparite de cea mai inalta
calitate tipografica, cu filme, casete si afise?

Fara a vrea sa fiu cinic, doresc sa observ ca nu numai numarul de biserici
protestante a crescut in Rusia, ci si numarul de McDonald-uri. Ne spune
aceasta ceva despre adevarul unei credinte sau despre imperialismul cultural
al celei mai puternice tari din lume?

Mihai

************************************************

Trimis de Daniel Branzai 17/08/00 14.28
Subiect: RE: Este ortodoxia gata de dialog?

Draga Mihai

Observ la tine o "evolutie" spre stari de intransigenta popeasca (dar asta este o alta problema).

Ma sperii ca te indentifici cu o politica "patronanta de teritoriu" ca cea publicata de biserica rusa. Vai, cit de departe sunt astfel de pozitii cu cuvintele Celui care a zis: "Acum imparatia mea nu este din lumea aceasta".
Biserica rusa cauta cu disperare sa "pastreze" dreptul sau de proprietate asupra unei natiuni (rusine peste rusine). O asemenea atitudine nu este nici in spiritul si nici in invatatura lui Christos.

Ce mai ramine din "libertatea de constiinta" si din despartirea intre Stat si Biserica ? Doar simple ipocrizii publicitare. Biserica ortodoxa doreste sa intoarca lumea cu citeva secole inapoi, spre vremuri in care stapinea si peste Stat si peste constiintele oamenilor. Ma mir ca nu vezi aceasta realitate, sau ... este cazul sa ma intristez pentru inegurarea care cade din ce in ce mai adinc peste sensibilitatea ta spirituala.

Cu regret si durere

Daniel Branzai

***********************************

Trimis de Mike Oara 18/08/00 14.28
Subiect: RE: Este ortodoxia gata de dialog?

Daniel,

Este evident ca in chestiunea patrunderii protestantismului in Rusia
opiniile noastre sunt diferite. Tu vezi lucrurile din punct de vedere al
libertatii religiei si al necesitatii de a evangheliza. Toate aceste
considerente sunt importante si le respect in mod sincer. Dar celalalt punct
de vedere este ca se desfasoara o competitie intre forte inegale. Una dintre
ele - protestantismul - are in spate cea mai mare putere din lume in ce
priveste banii, economia, armata si mass-media. Celalta a fost aproape
anihilata de 70 de ani de crunta persecutie. Acuzatia ca Biserica Ortodoxa
este indiferenta cu privire la mintuirea oamenilor si doar interesata de
putere mi se pare nefondata. Biserica Ortodoxa nu a acumulat imperii de
mass-media de $200 milioane cu a facut-o Jimmy Swagart.

Dar cred ca aceasta discutie poate continua in mod indefinit.

Am remarcat tonul ceva mai agresiv din ultimele noastre schimburi de mesaje.
Asa cum am mai mentionat, in ce ma priveste, prefer sa discut despre
invatatura crestina, nu despre oameni si organizatii. De ambele parti putem
gasi la infinit exemple negative de cealalta parte. Discutia publica a
acestora nu ne este de prea mare folos.

Unul din avantajele dialogului nostru - mai ales partea publica a acestui
dialog - este acela ca ne ajuta sa intelegem mai bine cum inteleg ceilalti
mintuirea si viata de credinta. Cred in mod sincer ca ortodocsii au ceva de
invatat de la baptisti (dragostea pentru Scriptura, educatia religiasa a
copiilor, spiritul evanghelistic). In acelasi timp, ortodocsii au o teologie
profunda si o traditie spirituala din care se pot invata multe lucruri
folositoare. Propunerea mea este sa ne concentram mai mult asupra acestor
aspecte.

Doresc de asemenea sa marturisesc faptul ca am apreciat profund dialogul cu
tine. Te-am vazut ca un spirit ales - in sensul crestinilor din Berea -
deschis spre idei si comunicare, si de aceea sper sa putem continua dialogul
nostru.

Dupa ce ma intorc de la Roma intentionez sa dau o explicatie cu privire la
Siluan Atonitul si Grigore Palamas, nu intr-un spirit de confruntare ci doar
cu intentia de a prezenta anumite aspecte mai greu de inteles ale
Ortodoxiei. Astept in continuare mesajul tau cu privire la mintuire, pe care
l-ai promis. Cred ca in felul acesta ne putem deplasa catre un teritoriu mai
putin confruntational.

Cu aceeasi dragoste si respect,

Mihai

DB & MO

Daniel,

Ceea ce descrie articolul pe care l-ai inclus nu este Ortodoxie. Ziaristi "luminati" au placerea de a-si bate joc de Biserica. Ca si in celalalt articol pe care mi l-ai trimis, despre "popa" care pipaia femei, este evident ca autorii sunt in cautare de scandaluri pe care le publica alaturi de birfe si de relatari semi-pornografice, asa cum am vazut in multe ziare romanesti. Semnul neseriozitatii se vede mai ales din faptul ca nu se da de loc cuvint celor care in mod legitim ar putea reprezenta Biserica Ortodoxa. Ei insisi recunosc ca pentru ei totul este o "dracie" si o gluma.

Regret profund faptul ca acesti ziaristi de scandal au devenit sursa ta principala de informatii cu privire la Biserica Ortodoxa. Ai fi putut afla mai mult din Parintii Bisericii si nu inteleg de ce preferi sa te hranesti de la scandalagii si batjocoritori in loc sa te hranesti de la invatatura curata a sfintilor ortodocsi care L-au iubit pe Hristos, chiar daca uneori nu esti de acord cu ei.

Ca un termen de comparatie, as dori sa-ti dau un exemplu de o istorie adevarata pe care am auzit-o din prima sursa:

La o scoala duminecala dintr-o biserica baptista, invatatorul a abordat subiectul martirilor. El a povestit cum o fata crestina a fost aruncata goala intr-o groapa cu viermi. Mai mult decit atit, a descris cu lux de amanunte cum viermii i-au intrat in diferite orificii ale organismului, inclusiv in orificiul vaginal. (Te rog sa ma scuzi pentru realismul relatarii.)

As putea foarte usor sa public aceasta relatare ca un exemplu de ce se invata in bisericile baptiste. Pe de alta parte, stiu ca ea nu ilustreaza credinta si etosul baptist. Nu numai atit, dar prefer sa caut ce este bun la baptisti sau sa fiu critic fata de ei intr-un mod principial. Voi critica doctrina lor cu privire la botez, dar as dori sa ma abtin de la astfel de "dezvaluiri". Daca tu crezi ca aceste istorii reprezinta cu adevarat Ortodoxia este foarte regretabil.

Romanii ii acuzau pe crestini de canibalism (pentru ca maninca trupul si singele lui Hristos), iar autoritatile sovietice acuzau pe neoprotestanti de orgii sexuale secrete. Sper ca in dialogul nostru sa ne ridicam deasupra acestui nivel.

As dori sa obtin asigurarile tale ca raspunsul meu va fi transmis si membrilor listei "roboam". Eu nu am access la aceasta lista si raspunsurile mele sunt respinse de catre list-server. Astfel ei primesc mesajele tale dar nu si raspunsurile mele.

Astept raspuns la intrebarea me cu privire la semnul crucii. 

***********************************************
Mesaj de la Daniel Branzai

18 August 2000

Draga Mihai

Chiar am vrut sa te intreb: Care este contributia ta la imbunatatirea vietii spirituale din biserica ortodoxa? Dialogul nostru trebuie sa ne insufleteasca la "dragoste si fapte bune". Daca toata preocuparea noastra este doar sa ne "lamurim" unul pe altul, sau sa-i atitam pe altii la controverse si infruntari interconfesionale, eu sunt gata oricind sa ma retrag.

Eu cred ca biserica ortodoxa este un fenomen crestin inghetat in timp si care se refugiaza in vremurile "parintilor bisericii". Cred ca "imbracamintea, ceremonia si, in mare masura, liturghia" ilustreaza spiritualitatea unei societati care nu mai este, care aprtine unei vremi de mult apuse... Incercarea de a "transplanta" aceleasi obiceiuri si ritualuri in contextul contemporan duce inevitabil la o forma de schizofrenie, in care realitatea este rupta intre "atunci" si "acum", intre ceea ce se intimpla in biserica si ceea ce se intimpla in afara ei. Acestea sunt numai consideratii personale si nu au drept la generalizare. Cred din toata inima ca, asa cum spui tu, parintii bisericii au detinut adevarul evanghelic in masura in care nu s-au abatut ei insisi de la Biblie. Mai cred insa ca ortodoxie nu poate fi doar ceea ce au produs ei atunci, ci tot ceea ce se manifesta in masele de credinciosi de astazi. A te refugia in adevarul celor de demult si a refuza sa vezi ratacirile celor de astazi inseamna a apara o Biserica sanatoasa cu multe secole in urma, dar bolnava si prada decadentei in vremurile noastre. Solutia nu este "imitarea" unei spiritualitati dintr-un anumit context istoric (vezi cazul inghetarii in timp a celor din miscarea menonitilor), ci atasamentul fata de miscarea Duhului Sfint din contextul actual. Altfel riscam sa aderam la o forma care a gazduit odata miscarea aceasta tainica a Duhului, dar a anchilozat intre timp intr-un sistem de traditii fara trairi autentice, vietuind ca intr-o scoica fara continut, locuind intr-un ambalaj arhaic, prin care viata a tranzitat inspre formele ei contemporane.

Da-mi voie sa dezvolt putin aluzia mea la miscarea "menonita". Sti ca lucrez impreuna cu ei de peste 16 ani. Imi sunt prieteni si am invatat multe de la ei. Valoarea lucrarii lor in Romania este impresionanta. Totusi, ... De cite ori intri in zonele unde locuiesc ei (Ohio, Pennsylvania, Indiana, etc) ai sentimentul ca patrunzi intr-o "rezervatie", ca te afunzi intr-un tinut uitat de timp, fara nici un fel de impact asupra societatii americane. Ei incearca acum sa "construiasca" o astfel de "rezervatie" la Patrauti, linga Suceava. Se lovesc insa de "incapatinata rezistenta a romanilor, care nu vor sa preia imbracamintea si obiceiurile europenilor din tarile germanice din vremea lui Simon Menno. Sunt acesti menoniti crestini? Eu cred ca da! Este uniforma lor vestimentara, barba lor sau felul de acoperire a capului la femeile lor obligatoriu pentru toti cei care vor sa fie crestini "adevarati" ? Eu cred ca nu!

Specificul lor nu este "evanghelic", ci germanic (intr-o anumita felie de timp). Greseala lor este ca dau drept "apostolic" un specific cu care apostolii nici macar nu s-au intilnit, deoarece au trait pe un alt palier de civilizatie. Apostolii evrei nu-si radeau barba asa ca ei si nici macar nu purtau pantaloni, cu un fel de cearsafuri infasurate pe trup !

Ca sa ma intelegi mai bine, imi place Hamlet (si in general Shakespeare), dar nu crezi ca as fi caraghios daca as incerca sa apar pe strada imbracat ca personajul de pe scena teatrului, in speranta ca preluind costumatia voi prelua si valorile de caracter "caracteristice" ? (scuzata sa-mi fie exprimarea)

4. Pentru evanghelici, crucea ramine un simbol si un principiu. Nasterea lui Christos L-a adus pe Dumnezeu la om, insa doar crucea Lui Christos il poate duce pe om la Dumnezeu.
Ca simbol ea are valoare religioasa numai in cazul in care este dublata de convingeri adecvate. Crucea este singura scara suficient de lunga pentru a atinge pragul cerului. Lucrul pe care nu-l inteleg multi este ca nu este suficient sa-ti atarni o cruciulita la gat, ci ca trebuie sa te asezi tu insuti pe o cruce a pocaintei. 
Am vazut de curind un "bumper sticker" pe care scria: "The Cross, ... is not about Jewelry, it is about Jesus!"
Un prieten al meu povestea ca a auzit intr-un magazin de bijuterii cum o doamna isi intreba sotul: "Ce zici draga, care cruce sa o iau: pe cea de aur sau pe cea cu un omulet pe ea?" (... "the golden one or the one with a little man on it?") Ce valoare are purtarea unei cruci cumparate sub intrebarea: "Ce zici draga, care cruce imi sta mai bine?" De fapt, nu noi trebuie sa purtam crucea, ci ea trebuie sa ne poarte pe noi!
Ca principiu, crucea este solutia lui Dumnezeu pentru problema pacatului: moartea Domnului Isus in locul nostru. Dupa cum sti, una din contrazicerile intre catolicici si ortodoxi este (pe linga directia "stinga dreapta" sau invers in facerea semnului crucii) si aceea ca la ordodocsi crucea este goala, in timp ce la catolici, crucea este preponderent infatisata cu trupul Domnului Isus inca rastingit pe ea.
Evanghelicii au facut, cred eu, un pas mai departe, propunind invatatura prin care nici crucea si nici crucea cu trupul, ci numai trupul lui Christos este cel care ne rascumpara inaintea lui Dumnezeu. Crucea, spun evanghelicii, se poate transforma in prilej de idolatrie, cum s-a intimplat si cu corespondentul ei din viata iudaica: "Sarpele inaltat de Moise in pustie" si numit dupa o vreme "Nehustan". Da-mi voie sa citez pasajul din Biblie:

"El (Ezechia) a facut ce este placut inaintea Domnului ... A indepartat inaltimile, a sfaramat stalpii idolesti, a taiat Astarteele, si a sfaramat in bucati soarele de arama, pe care-l facuse Moise, caci copiii lui Israel arsesera pana atunci tamaie inaintea lui: il numeau Nehustan" (2 Regi 18:1-4).

S-ar prea putea ca evanghelicii sa fi simtit pericolul idolatriei si sa prefere sa "sfarame in bucati" si acest semn al crucii traditionale (pentru ca veni vorba, cred ca esti convins de totala noastra incapacitate de a cunoaste cum a aratat cruce pe care a fost rastignit Christos. Forma lemnului, sau a lemnelor, este o problema de pura speculatie si preferinte personale).

Cu dragoste

Daniel Branzai

Mihai Oara

8-21-2000

Draga Daniel,

Caracterul iconoclastic al credintei neoprotestantilor moderni porneste de la o intentie buna care din pacate este dusa la o concluzie extrema. Intentia buna este aceea de a nu pierde esenta si continutul vietii crestine printr-o atentie prea mare acordata formelor. Uneori,  de-a lungul istoriei, oamenii pot pierde relatia dintre forma si continut, dintre simbol si semnificatie. Este adevarat ca sarpele de arama construit de Moise în pustie arata catre Hristos, dar mai târziu evreii au facut din acest obiect un dumnezeu strain de Dumnezeul adevarat. Forma a ramas, dar continutul s-a schimbat. S-a produs un divort între simbol si semnificatia lui initiala.

În mod justificat, credinciosii neoprotestanti doresc sa pastreze nealterate realitatea spirituala si esenta credintei lor. Dar preocuparea pentru esenta în detrimentul formei poate duce la un vid din care însasi esenta îsi pierde realitatea.

Am întâlnit credinciosi neoprotestanti care, ceva mai consistenti decât baptistii de rând în iconoclasmul lor, au dus lucrurile pâna la capat, alungând orice exprimare fizica a credintei lor. Astfel, pentru ei biserica locala îsi pierde orice aspect de grup social vizibil si se exprima doar prin întâlniri spontane în casele credinciosilor. Întâlnirile lor nu mai au loc duminica ci în mod intentionat în alte zile ale saptamânii. Nu mai exista nici un lider spiritual „vizibil”, nici un slujitor al bisericii care sa se ocupe în mod exclusiv de biserica. Întâlnirile nu mai au nici o structura, oricine (barbat sau femeie) putând sa se ridice oricând ca sa spuna orice considera în mod personal ca vine de la Domnul

Dar, ca niste organisme fara schelet, astfel de grupuri sunt usor zdrobite de valurile dizidentelor interne, ale învataturilor eretice sau ale indiferentei noilor generatii.

Baptistii, pe care îi stimez, ca unul care a crescut între ei, nu merg pâna la asemenea extreme. Exista între baptisti o ramasita de exprimare fizica a evlaviei si o traditie (da, o traditie!) care le da o anumita consistenta. De exemplu întâlnirile bisericii locale au loc în ceea ce traditional a fost în Crestinism ziua Domnului, duminica. În semn de respect, credinciosii se ridica în picioare la citirea Scripturii. Învatatura este data de barbati cu cunostinte teologice. Programul întâlnirilor urmareste o structura previzibila si include învatatura, cântare, frângerea pâinii. Exista un corp de învataturi baptiste care formeaza o traditie baptista transmisa din generatie în generatie.

Nu toate aceste structuri sau traditii sunt explicit descrise în Scriptura, dar ele au o anumita justificare scripturala, asa cum si închinarea ortodoxa îsi are justificarea ei scripturala. 

Comparata cu baptistii, Biserica Ortodoxa are o multime de „forme” care s-au acumulat în scurgerea veacurilor. Existenta lor provine nu numai din traditie ci si dintr-o anumita teologie a întruparii si a Împaratiei. Ideile importante ale aceste teologii sunt acestea:

·         Materia nu este rea (cum credeau gnosticii) ci poate fi sfintita de prezenta lui Dumnezeu. Iisus Hristos a avut un trup material, real, vizibil.

·         Lumea cazuta a devenit „opaca” în sensul ca din cauza pacatului ascunde revelarea lui Dumnezeu. Dar prin sfintire sau îndumnezeire, creatia devine „transparenta” prin aceea ca îl releva pe Dumnezeu.

·         Dumnezeu se reveleaza în „icoane” (într-un sens mai larg decât al celor de pe pereti) care poarta chipul si-sau asemanarea Lui. Hristos este icoane Tatalui, omul este icoana lui Hristos, icoanele din biserici (ca obiecte fizice) sunt icoane ale lui Hristos sau ale lui Hristos care ia chip în sfinti. Liturghia este o icoana a slujbei si închinarii din ceruri, dupa cum si modelul templului primit de Moise este o icoana a ceea ce este în ceruri.

·         Împaratia lui Dumnezeu invadeaza lumea prin Biserica. Împaratia este aici, dar nu în întregime aici . Împaratia lui Dumnezeu este o revelare si o participare a lui Dumnezeu în creatie. Dumnezeu iubeste creatia, doreste sa se uneasca cu ea si sa se exprime prin ea.

Întrebarea care se pune nu este „de ce atâtea forme?” ci daca aceste forme au cu adevarat un continut, daca ele sunt „icoane” ale realitatilor spirituale. Este datoria preotilor si a credinciosilor de a pastra întotdeauna vie realitatea spirituala pe care o exprima formele. Acesta este motivul pentru care preotul explica de fiecare data semnificatia unei sarbatori crestine pentru a nu lasa aceasta sarbatoare sa fie doar un prilej de a sta acasa si de a petrece. Se cânta în biserica „fie ca rugaciunea mea sa se înalte la Tine precum tamâia” pentru a aminti credinciosilor ca tamâia este un simbol sau o icoana a rugaciunii care se înalta la Dumnezeu. Aspectul „din alta lume” al icoanelor sfintilor ne amintesc faptul ca noi însine apartinem unei alte împaratii, ca cetatenia noastra este în cer. Semnul crucii este o exprimare în trup al credintei noastre cu privire la mântuire. Biserica se îngrijeste întotdeauna ca simbolurile sa nu ramâna „goale”, ci sa vibreze cu un continut spiritual. Dar toate aceste „forme” nu sunt doar simboluri arbitrare, ci manifestari reale ale Împaratiei lui Dumnezeu. Ele nu au aparut la întâmplare, ci s-au dezvoltat în cursul multor secole, în practica unei Biserici care era manifestarea Împaratiei lui Dumnezeu pe pamânt. Numai dispretul fata de aceasta Biserica, urmasa si mostenitoare învataturilor apostolice, îi face pe protestanti sa abandoneze traditiile probate de trecerea timpului.

În timp ce protestantii cauta sa alunge aceste „forme”, ortodocsii dimpotriva cauta sa le practice pentru ca ele sunt exprimarea fizica a Împaratiei. Pentru protestanti cuvântul cheie este „reducere” la esenta, dar pentru ortodocsi cuvintele cheie sunt „împlinire”, „exprimare” sau „icoana” (în sensul mai general de reflectare a realitatii spirituale). Pentru protestanti Împaratia se retrage în sufletele oamenilor. Pentru Ortodocsi ea tâsneste în afara într-o multitudine de culori, imagini, sunete sau miresme de tamâie. Protestantul refuza semnul crucii pentru a evita formalismul. Ortodoxul îsi face semnul crucii ca o exprimare în trup a punerii vietii lui sub crucea Mântuitorului.

Care este rostul protestului protestantului fata de aceste forme? Tu îmi scrii ca protestantii refuza sa-si faca semnul crucii ca protest fata de formalismul unora. Dar  voi refuza oare sa duc un buchet de flori sotiei din protest fata de cei care fac gestul acesta fara dragoste, în mod formal? Vor refuza sa ma ridic în picioare la citirea Evangheliei în protest fata de cei care o fac dar apoi o contrazic prin viata lor? Daca unii se roaga pe genunchi si apoi necinstesc pe Dumnezeu, voi refuza oare sa mai îngenunchez?

„Formele” pe care le resping protestantii îmi canalizeaza viata în anumite directii si sunt o continua aducere aminte a apartenetei mele la Împaratia lui Dumnezeu. Daca dragostea mea fata de Dumnezeu slabeste, atunci postul cerut de Biserica ma obliga sa dau la o parte placerile vietii si sa reflectez din nou la cele sfinte. Daca am pacatuit, spovedania ma obliga sa-mi marturisesc pacatul si sa ma întorc la Dumnezeu. Tamâia îmi aduce aminte ca rugaciunile sfintilor se înalta în mod continuu la tronul lui Dumnezeu. Icoana lui Hristos este o marturie continua a întruparii Cuvântului, a dragostei Celui care s-a facut om din dragoste pentru oameni. În sfârsit, semnul crucii este precum acel cântat al cocosului care ne aduce aminte de Hristos cel rastignit.

În absenta acestor forme, credinta noastra devine abstracta, intelectualizata si interiorizata. Protestantul afirma ca nu are nevoie de astfel de „proptele”. Ortodoxul este mai umil si recunoaste ca ele îi sunt de folos.

În particular, semnul crucii este si un mod de a ne identifica drept crestini în societate. Prin semnul crucii, ca si prin toate celelalte traditii ortodoxe, ne separam de lume si ne identificam cu Biserica lui Hristos. Riscul de a parea „anacronici” este neglijabil în comparatie cu riscul de a ne confunda cu lumea. Chiar daca, prin slabiciunile noastre, ne simtim stânjeniti sa ne facem în mod public semnul crucii, acest gest este o marturie înaintea lumii. Nu ma intereseaza daca unii îl fac strict formal. Acestia vor sfârsi prin a-l vedea ca o forma goala, care poate fi abandonata. Dar eu nu vreau sa-mi fac semnul crucii în mod formal, ci în deplina cunostinta cu privire la semnificatia lui.

Traditiile ortodoxe sunt cu atât mai importante într-o societate moderna ca cea americana, sau mai de curând, cea româneasca. Practicându-le, vom aparea ciudati sau chiar nebuni înaintea lumii. Semnul crucii, icoanele, tamâia si vesmintele preotesti îi vor face pe multi sa râda si sa-i batjocoreasca pe crestini. Avem nevoie de curaj si de umilinta pentru a accepta acest statut de „anacronici”, dar marturia noastra va avea mai mare putere printre cei care vad crucea ca o nebunie sau un prilej de poticnire.

Cu dragoste,

Mihai

Daniel Branzai

22 August 2000

Draga Mihai

In miscarea evanghelica biblica, mantuirea este inteleasa ca un proces continuu prin care Dumnezeu il desprinde pe om de pacat si de consecintele lui devastatoare. Asa cum ai scris si tu, am fost mantuiti (iertati), suntem pe calea mantuirii (sfintirii) si asteptam sa fim mantuiti (proslaviti). Dumnezeu ne-a scapat de "pedeapsa" pentru pacat, ne scapa de sub "puterea" pacatului si va veni sa ne ia "din "prezenta" pacatului si sa ne stramute intr-o lume in care va domni neprihanirea. 

"Mintuire" este un termen echivalent cu acela de "salvare". Dumnezeu ne salveaza de la pierzarea vesnica spre care ne indreptam prin alegerea nefasta a primilor nostri parinti, Adam si Eva. In ochii lui Dumnezeu, "lumea", ca sistem social si ca multime de oameni nu este nici recuperabila. Ea este destinata sa arda "in focul vesnic". Din mijlocul ei, Dumnezeu a hotarat sa-i "salveze", sa-i recupereze, doar pe aceia care raspund afirmativ la oferta pe care ne-a facut-o El prin Isus Christos. Ca sa fi "salvat" se cere un act personal de vointa, se cere trecerea printr-o criza a "pocaintei", se cere o intoarcere, o parasire a lumii si o venire la Dumnezeu.

In acest context, convertirea nu este echivalenta cu schimbarea "convingerilor religioase" (echivalenta perfect valabila in alt context), ci cu o intoarcere la Dumnezeu. Lumea este vazuta ca o dualitate de loialitate: fata de Satan sau fata de Dumnezeu. Satan este "Domnul lumii acesteia". Dumnezeu este "Dumnezeul cel viu si adevarat".  Cele doua loialitati ne plaseaza automat in doua sfere de existenta, in doua "imparatii" sau "cetati": imparatia lumii sau Imparatia lui Dumnezeu. Nimeni nu poate face parte concomitent din ambele imparatii si nimeni nu poate sluji in acelasi timp pe cei doi "stapani".

Iata de ce nu pot fi de acord cu tine in definirea "convertirii" :

<Convertirea se refera adesea la o schimbare a convingerilor religioase. Cineva se poate converti de la budism la crestinism, sau de la crestinism la iudaism (am vazut cazuri), sau de la protestantism la Ortodoxie. Convertirea poate avea diferite cauze, unele tinând de meritele intrinseci ale unei credinte, altele de circumstante exterioare. Steinhardt a devenit crestin ortodox pentru ca a fost convins de realitatea lui Hristos si a Bisericii Sale. Henri de Navarra a devenit catolic pentru ca sa poata fi acceptat ca rege al Frantei. Din cauza ambiguitatii motivatiilor interioare ale omului, as ezita sa declar ca oamenii au nevoie de convertire. Aceasta este o simpla preferinta semantica, si cred ca vei fi de acord cu mine.>

 Convertirea este deci parasirea lumii de pacat printr-un act constient si deliberat si transferarea celui credincios in Imparatia lui Dumnezeu. Iata citeva texte biblice:

"Pocaitiva dar, si intoarceti-va la Dumnezeu, pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la Domnul vremurile de inviorare ..." (Fapte 3:19).

"Caci ei insisi istorisesc ce primire ne-ati facut si cum, de la idoli v-ati intors la Dumnezeu, ca sa slujiti Dumnezeului cel viu si adevarat" (1 Tes. 1:9).

 Nasterea din nou este sinonima cu "nasterea de sus" si este, nu un proces, ci un eveniment unic, care marcheaza "invierea credinciosului impreuna cu Christos la o viata noua".

Este periculos sa asociem nasterea din nou cu botezul. Acesta din urma este doar "marturia unui cuget curat":

" ... botezul, care nu este o curatie de intinaciunile trupesti ( o simpla baie as spune eu), ci marturia unui cuget curat inaintea lui Dumnezeu, prin invierea lui Isus Christos, ..." (1 Petru 3:21).

Este la fel de periculos si ilogic si nebiblic sa spunem: "Hristos ne-a învatat ca ea se aseamana vântului pe care nu-l putem localiza precis, despre care nu stim precis de unde începe si unde se sfârseste." In textul citat, Ioan 3:8, comparatia cu vintul se aplica, nu nasterii din nou, ci comportamentului celui ce este nascut din nou: "Tot la fel este cu oricine este nascut din Duhul." 
Nu ne putem naste continuu, pe tot parcursul vietii. Ca si in domeniul biologic, si in cel spiritual, nasterea se produce o singura data, printr-un eveniment specific. Dupa aceea urmeaza "cresterea".

Momentul nasterii din noue ste clipa convertirii prin credinta, nu primirea botezului in apa. Iata citeva texte:

"Dar, tuturor celor ce L-au primit, adica tuturor celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sange, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu" (Ioan 1:12-13).

"Si voi n-ati primit un duh de robie, ... ci un duh de infiere, care ne face sa strigam: "Ava!" adica: "Tata!" (Rom. 8:15).

Biblia plaseaza evenimentul nasterii din nou in clipa convertirii, in momentul credintei personale in Domnul Isus:

"Caci toti suntem fii ai lui Dumnezeu, prin credinta in Christos Isus" (Gal. 3:25).

Apostolul Pavel i-a intrebat pe "pseudo-credinciosii" din Efes:

"Ati primit voi Duhul Sfant cand ati crezut?" Ei i-au raspuns: "Nici n-am auzit macar ca a fost dat un Duh Sfint." (Fapte 19:2).

Iata de ce nu pot fi de acord decit partial cu definitia propusa de tine:

<Nasterea din nou, sau nasterea de sus este o lucrare tainica facuta în om de Duhul Sfânt. Din cauza acestui aspect tainic, ea nu poate fi usor definita sau descrisa sau identificata. Într-adevar, Hristos ne-a învatat ca ea se aseamana vântului pe care nu-l putem localiza precis, despre care nu stim precis de unde începe si unde se sfârseste. Nasterea din nou poate fi însotita de semne exterioare, dar este mai întâi de toate ascunsa si cunoscuta lui Dumnezeu, nu omului. Pe baza cuvintelor Domnului din Ioan 3, "De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre în împaratia lui Dumnezeu", ortodocsii cred ca nasterea din nou este asociata cu botezul. Dar lucrarea nasterii din nou nu este produsa de preotul care boteaza, ci de Duhul Sfânt.>

Ca nasterea din nou este un eveniment unic si nerepetabil, savirsit de Dumnezeu in momentul credintei personale in Christos se vede si din excelenta ta definitie pe care o dai pocaintei:

<Pocainta este o transformare a mintii omului, o îndepartare de pacat si conformare la viata divina. Spre deosebire de convertire sau nastere din nou, ea este necesara în mod repetat, în aceasta viata de pe pamânt. Toti oamenii au nevoie de pocainta: betivii la cere articolul tau se refera, femeile pacatoase, dar si preotii, calugarii sau episcopii. De fapt, atunci când cineva creste într-o viata de sfintenie, devine tot mai constient de pacatele lui si de nevoia pocaintei. În timp ce nasterea din nou este o lucrare exclusiv divina, pocainta reprezinta o sinergie, o lucrare concomitenta a omului si a Duhului lui Dumnezeu.>

Ajungand la ultimul termet, mantuirea, tu scrii asa de frumos:

<Mântuirea este schimbarea directiei si a destinului omului, de la o separare prezenta si viitoare de Dumnezeu catre o partasie prezenta si vesnica cu El. Ea este o lucrare umana si divina, si nu se reduce la o stampila pe pasaportul catre cer. Un om se poate afla pe calea mântuirii si poate arata roadele acestei cai, dar destinul lui este cunoscut lui Dumnezeu, nu omului. Nasterea din nou si pocainta sunt necesare mântuirii.>

Nu inteleg insa de ce scrii ca numai pocainta si nasterea din nou sunt necesare mantuirii. Lipseste tocmai "CONVERTIREA" ! Dispare tocmai pragul pocaintei: INTOARCEREA la Dumnezeu! Lipseste trecerea dramatica "de la moarte la viata", "din intunerec la lumina Lui minunata".

Cum s-ar putea INTOARCE la Dumnezeu un copil care nici nu-si da seama de ceea ce i se intampla in momentul botezului ? Cum s-ar putea "lepada de Satan" unul care nici macar nu stie sa vorbeasca? (PIna si aceasta institutie a ""nasilor marturisitori" care se leapada de Satan la botez in locul pruncului dovedeste necesitatea unei "marturisiri" care este inlocuita cu un surogat de convertire. Cum ar putea primi Duhul Sfant o persoana care nici macar nu o doreste si cum ar fi "salvat" unul care nici nu-si da seama ca este pierdut si are nevoie de o astfel de interventie?

Din toata "soteriologia" expusa de tine lipseste (asa cum este caracteristic Ortodoxiei) tocmai "CONVERTIREA", acea pocainta initiala fara de care nu ne putem "lepada de pacat".

Cand vorbeste despre "pocainta", Noul Testament face distinctie intre o pocainta initiala, care duce la mantuire, si pocainta continua din viata crestinului care duce la sfintire. Amandoua sunt lepadari, desprinderi, deziceri de pacat si de urmarile lui in viata noastra.

Te asigur ca am cautat sa ma documentez pentru a-ti raspunde cit mai clar si mai corect posibil mie. Pentru ca exprimarea si posibilitatile mele sunt modeste, iti propun tie, ca si celorlalti care pot citi in limba engleza, sa urmarim impreuna doua din cele cinci studii dedicate "pocaintei" de  catre Robert N. Wilkin, Executive Director, Grace Evangelical Society, Roanoke, Texas, USA. Iata mai jos doua din capitolele lucrarii lui. Le-am ales pentru ca in primul se descrie foarte amanuntit "pocainta", iar in al doilea se arata care sunt diferentele de interpretare istorica intre diferite sectiuni ale Bisericii. Pentru cei care vor sa citeasca toata lucrarea, ii invit sa mearga la:

http://roboam.com/repentance/wilkin-toc.htm

Cu dragoste crestina

Daniel Branzai

Mihai Oara

Septembrie 1, 2000

Dragă Daniel,

Subiectul mântuirii este interesant pentru mine si folositor pentru cititorii nostri. Doresc sa-mi exprim bucuria pentru faptul ca împreuna credem ca mântuirea se dobândeşte prin credinta în Domnul Iisus, singurul nostru Mântuitor.

Am dorit în primul rând să-ti prezint conceptia ortodoxă despre mântuire. Este important să întelegem că Ortodoxia are o pozitie bine definită cu privire la acest subiect. Într-un anumit fel, tot ceea ce se petrece într-o biserică ortodoxă este implicit legat de această conceptie a mântuirii.

În loc să prezint acest subiect pe bucăti împrăstiate în diferite mesaje, am decis să scriu o mică lucrare, intitulată Două conceptii despre mântuire, lucrare pe care am publicat-o pe Ortho-Logia.

Te rog să o citesti de la www.ortho-logia.com/Romanian/doua_conceptii.htm.

As aprecia foarte mult comentariile si reactiile tale, după care putem continua discutând diferite aspecte atât din lucrarea mea, cât si din prezentarea făcută de tine sau de Robert Wilkin, pe care ai publicat-o pe Roboam.

Ca răspuns la ultimul tău mesaj, as dori să observ că în conformitate cu întelegerea ortodoxă a mântuirii, momentul convertii, pe care îl accentuezi atât de mult în mejajul tău, este important, dar nu esential. Este într-adevar necesar  ca unul care a fost ateu sau budist sa fie convertit, sa-si schimbe conceptia despre Dumnezeu. Dar aceasta schimbare a conceptiei nu este necesara celui care a crescut într-un mediu creştin şi a acceptat dintotdeauna dogmele creştine, chiar daca nu le-a dat atentia cuvenita. Un astfel de om are nevoie de pocainta, nu de convertire. Pe de alta parte, convertirea în sine nu este o garantie a mântuirii. În predica Sa de pe munte, Hristos vorbeste de multe cerinte pentru cel care vrea sa intre în împaratia cerurilor, dar nu mentioneaza niciunde convertirea. 

Baptistii împart pe oameni în două categorii, mântuiti si nemântuiti, iar convertirea pare a fi evenimentul prin care un om trece dintr-un grup în celălalt. Dar ortodocsii nu fac această distinctie între oameni, din două motive.

În primul rând, pentru ortodocsi mântuirea fiind un proces, nu un eveniment, este absurd să spună „Acesta este mântuit” sau „Acesta nu este mântuit”. Starea de mântuire a omului o decide Dumnezeu Care priveste din perspectiva vesniciei la întreaga viată a omului si la starea lui atunci când acesta trece din această viată. În gândirea ortodoxă, nici un om în viată nu este mântuit ACUM, nici nu este total pierdut ACUM. Într-un anumit sens, toti suntem mântuiti, pentru că lucrarea de mântuire a lui Hristos pentru toti oamenii a fost încheiată. Este adevărat că cei mai multi întorc spatele acestei mântuiri si din nefericire aleg moartea în locul vietii. Într-un alt sens, toti suntem pierduti, pentru că nimeni nu are mântuirea în buzunar. Întelegi de ce problema pierderii sau sigurantei mântuirii, cu care se zbat atât de mult neoprotestantii, împărtindu-se în diferite tabere, nu are nici un sens pentru ortodocsi. Totusi, o anumită distinctie se poate face. Un om se poate afla pe calea mântuirii, o poate urmări, nu ca un efort de a primi viză de intrare în cer, ci ca un efort de a se uni cu Hristos. Un alt om poate trăi în păcat, indiferent fata de chemarea lui Dumnezeu,  într-o stare de dusmănie fată de Hristos. Ortodocsii vorbesc deci nu despre mântuiti si nemântuiti, ci despre cei aflati sau nu pe calea mântuirii.

În al doilea rând, chiar dacă schimbăm termenii si vorbim de calea mântuirii în loc să vorbim de mântuire ca ceva de apucat, trebuie să rămânem foarte circumspecti atunci când judecăm starea cuiva. Aparentele înseală si numai Dumnezeu cunoaste lucrurile adânci ale inimii. Ortodocsii apreciază o anumită maximă care spune că atunci când vom fi în cer vom fi surprinsi de două lucruri: de cei care se află acolo si de cei care nu se află acolo.

Dar faptul că numai Dumnezeu cunoaste inima omului, nu ne împiedică să vedem ceea ce se poate vedea în viata unui om. Uneori este evident că aproapele meu se află în păcat, departe de Domnul, si este bine să mă rog  pentru el si să-l îndemn la pocăintă. Tot asa mă pot apropia de unul care a crescut mai mult în sfintenie decât mine si pot învăta de la el. Cei declarati Sfinti de către Biserică ne servesc drept modele de viată. Dar înainte de toate, fiecare ne cunoastem, chiar dacă imperfect, starea inimii noastre. Cunoscându-ne pe noi însine în lumina Scripturii si în lumina pe care Duhul Sfânt o aruncă în inima noastră, trebuie să venim întotdeauna cu pocăintă la Domnul si să apelăm la mila si dragostea Lui fată de noi. În Ortodoxie primirea lui Hristos în inimă nu este un eveniment unic ci o necesitate de fiecare zi. Primindu-L pe El în inimă suntem transformati prin acel proces pe care ortodocsii îl numesc theosis, îndumnezeire.

Înseamnă oare aceasta că ortodoxul este întotdeauna nesigur si agitat cu privire la soarta lui finală în vesnicie?  Nicidecum! Dar siguranta crestinului ortodox sincer nu se bazează pe împlinirea unei formule („am invitat pe Hristos în inimă”) ci pe infinita dragoste si milă a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci mă iubeste mai mult decât eu însumi sunt capabil să mă iubesc. Siguranta deci nu se bazează nici pe o regulă, nici pe auto-încredere, ci pe o Persoană. Atât timp cât inima mea este deschisă fată de Hristos, atât timp cât Îl ascult pe Tatăl si mă las călăuzit de Duhul Sfânt, nimic nu mă va despărti de dragostea lui Dumnezeu.

As dori să remarc în final că desi o întelegere corectă a mântuirii este foarte importantă, nu întelegerea cu mintea este factorul hotărâtor. Am folosit si aici, si în lucrarea mea la care m-am referit, termenul de crestin ortodox într-un anumit sens, acela de ortodox care ia în serios învătăturile Scripturii si ale Bisericii, care caută în mod sincer pe Dumnezeu si care încearcă să ducă o viată sfântă. Este evident că nu oricine îsi spune ortodox se află în această categorie. Câti dintre ortodocsi se află acolo nu pot să afirm. Hristos ne-a spus, „îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” (Matei 7:14).  Asa cum am mai scris, numai Dumnezeu cunoaste inimile oamenilor.

Astept cu interes comentariile tale.

Cu dragoste în Hristos,

Mihai