Legea naturală a ordinii

          Biserica învată că Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinii, nu al haosului. Citim că "pământul era netocmit si gol. Întuneric era deasupra adâncului si Duhul lui Dumnuzeu Se purta deasupra apelor" (Facerea 1.2). Dumnezeu a adus ordinea din haos (1 Corinteni 3.4). Dumnezeu a creat bărbatul si femeia (1 Corinteni 7:1-16), pe fiecare cu un rol unic, bine rânduit, egal dar diferit si sinergic (1 Corinteni 14:34-35). Dumnezeu a stabilit părintii drept capi ai casei (Efeseni 5:22-33 si 6:1-40). Dumnezeu a ales pe iudei să fie poporul său ales si tot El i-a folosit să aducă la rânduiala Adevărului pe cei aflati în dezordinea păgână (Romani 4:1-25). Dumnezeu Si-a trimis pe Unul Fiul Său - nu pe niste fii rivali - să întemeieze Sfânta Biserică Una, Sobornicească si Apostolească (Ioan 1.1-5) ("Cred într-Una Sfânta Sobornicească si Apostolească Biserică /  Mărturisesc un Botez pentru iertarea păcatelor"). Dumnezeu a ales anume doisprezece Apostoli. Când Iuda a fost înlocuit de către Matias aceasta s-a întâmplat după rânduiala dată de Dumnezeu (Faptele Apostolilor 1.23-26). Pavel a fost confirmat si trimis de autoritatea Bisericii apostolice din Ierusalim, unde Iacov a prezidat ca episcop. Pavel nu a primit nici o chemare personală pe care să n-o mai fi auzit nimeni altcineva de felul "Domnul a vorbit inimii mele asa si asa…". Anania de asemenea a auzit chemarea de la Dumnezeu si l-a prezentat pe Pavel Discipolilor în Ierusalim. Abia atunci a fost Pavel trimis de către Biserică (Faptele Apostolilor 13.2-3).

          În Faptele Apostolilor 13.1-4 citim că "erau în Biserica din Antiohia profeti si învătători: Barnaba si Simeon, ce se numea Niger, Luciu Cireneul, Manain, cel care fusese crescut împreună cu Irod tetrarhul, si Saul. Si pe când slujeau Domnului si posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiti-Mi pe Barnaba si pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat. Atunci, postind si rugându-se, si-au pus mâinile peste ei si i-au lăsat să plece. Astfel că ei, trimisi de Duhul Sfânt, au coborât la Selucia si de acolo au plecat cu corabia la Cipru." Saul (Sf. Pavel) si Barnaba nu au primit nici o chemare particulară de la Duhul Sfânt pentru a deveni evanghelisti. Liderii Bisericii au auzit chemarea. De fapt, trimiterea de către acestia a lui Pavel este prezentată drept un act al Duhului Sfânt care singur călăuzeste Biserica adevărată. Vocea ierarhiei din Ierusalim si vocea Duhului sunt prezentate ca una si aceeasi.

          Pavel a  continuat precum a început. Nu a pornit să convertească oameni la o auto-inventată 'biserică paulină', cum a făcut Luther, care a întemeiat 'biserica lutherană', sau Calvin, ai cărui urmasi sunt cunoscuti sub numele de 'calvinisti.' Pavel însă a păstrat unitatea autoritătii apostolice care i-a fost încredintată. Într-adevăr, o mare parte din scrierile pauline sunt dedicate mustrării schismaticilor. Înainte de a părăsi o localitate în care făcuse câtiva convertiti, aflăm că Pavel a "hirotonit preoti în fiecare Biserică, rugându-se cu postiri…" (Faptele Apostolilor 14.23). Cu alte cuvinte, i-a hirotonisit pe altii lideri, episcopi ai Bisericii în acelasi fel în care fusese el însusi trimis.

          Autoritatea bine rânduită a Apostolilor si a noilor episcopi hirotonisiti, preoti si prezbiteri a fost stabilită în Biserica de la începuturi. Putem vedea că ordinea în care Hristos a hirotonisit în Biserică (Matei 16.18-19) a fost, într-adevăr, urmată din cele mai timpurii zile ale Bisericii. De exemplu în felul în care disputa în jurul tăierii împrejur a fost rezolvată:

          "Dar unii din eresul fariseilor care deveniseră credinciosi s-au ridicat zicând că aceia trebuie să-i taie împrejur si să le poruncească a păzi legea lui Moise. Drept aceea, apostolii si preotii s-au adunat să cerceteze această pricină. Si multa cercetare făcându-se, s-a ridicat Petru si le-a zis: Bărbati frati, voi stiti că din primele zile Dumnezeu m-a ales între voi ca prin gura mea să audă neamurile cuvântul Evangheliei si să creadă." (Faptele Apostolilor 15.5-7)

          Ceea ce este relatat cu precizie este că disputele în Biserică nu s-au rezolvat într-o atmosferă de congregationalism egalitarist. După ce a spus fiecare ce-a avut de spus, a venit rândul unui Apostol, în acest caz Petru, să se ridice să vorbească. Cei angajati în dispută dezbăteau în fata autoritătii sale, nu datorită vreunei revelatii a unei 'iluminări interioare', ci datorită structurii externe, ierarhice a Bisericii, asa cum a fost ea instituită de Hristos. Si pentru că Iacov a fost primul episcop al Ierusalimului putem vedea din însăsi faptul că Petru 's-a ridicat si a vorbit', că Iacov nu a fost un 'papă', că Apostolii îsi împărteau autoritatea. Acest lucru se regăseste si mai evident când privim la felul în care s-a ajuns la Decretul de la Ierusalim, la felul în care a fost proclamat si rostit:

          "pentru că Duhul Sfânt si noi am hotărât asupra-vă să nu vi se pună nici o altă povară pe deasupra celor ce sunt de neapărată trebuintă." (Faptele Apostolilor 15.22-29).

Apostolii si prezbiterii pe care ei îi hirotoniseră, au vorbit nu doar cu autoritate, ci si în calitate de conducători ai Bisericii împreună cu Duhul Sfânt. Si foloseau apelativul colegial 'noi'.

          Hristos a întemeiat o Biserică, i-a dat o anumită ierarhie, anumite sacramente si un mod rânduit, colegial de guvernare. Aceasta este nu atât o afirmatie teologică, este mai cu seamă o observatie istorică. De fapt, asa cum am văzut, acolo unde domnesc schisma si haosul, sau acolo unde există un dictator vorbind 'infailibil', în nici un caz nu se poate vorbi de Biserică. Aceasta este adevărat, chiar dacă multi credinciosi adevărati pot fi găsiti si printre denominatiile bine intentionate - desi confuze - de Protestanti sau în din ce în ce mai haotica Biserică Romano-Catolică, făcând tot ceea ce pot cu palida lumină ce le-a fost dată.

          Părintii Bisericii vorbesc toti cu o singură voce. În anul 304 Lactantiu scria:

          "Multe erezii au apărut si pentru că oamenii lui Dumnezeu au fost dezbinati prin instigările demonilor, se cuvine să scoatem la iveală adevărul si să-l redăm acolo unde îi e locul. Astfel, oricine vrea să guste din apa vietii, el nu va fi întors la o parte si îndreptat spre rezervoare sparte fără nici o provizie în ele.

          …Singura care detine formele adevărate de rugăciune este prin urmare doar Biserica Catolică [istorică si universală] . Aceasta este temelia adevărului, acesta este depozitul credintei, acesta este templul lui Dumnezeu. Cine nu voieste să intre aici sau cine nu vrea să iasă de aici este străin de nădejdea în viată si mântuire…Căci fiecare grup de eretici crede despre sine că este crestin si că a lui este Biserica Universală…"[i]

          Iisus nu a întemeiat o Biserică al cărei nedorit destin urma să fie dezbinarea în bucătele mereu mai mici si mai mici. De altfel, Iisus a prevenit că schisma este semnul venirii Antihristului:

"Atunci multi se vor poticni si unii pe altii se vor vinde si unii pe altii se vor urî. Si multi profeti mincinosi se vor scula si pe multi vor amăgi. Iar din pricina înmultirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la capăt se va mântui." (Matei 24.10-13)

Toti Sfintii Părinti, între care si Sf. Vasile cel Mare, vorbesc despre schismă la fel:

"Pentru că dezbinarea lor este declansată de schisme…cei care  s-au separat de Biserică nu mai au în ei harul Duhului Sfânt…si nici nu pot transmite altora acest har al Duhului de la care ei însisi s-au abătut."[ii]