Concluzie

     "Si El vă va zice: Vă spun: nu stiu de unde sunteti. Depărtati-vă de la mine toti lucrătorii nedreptătii." (Luca  13.27). Biserica învată că pentru cei care dispretuiesc lucrările Domnului, pe Fiul său, legile Sale, Biserica Sa istorică si apostolică, închinarea Lui, slujitorii Săi din Biserică, frumusetea Sa, sacramentele Sale, făpturile Sale, o întâlnire cu El, oricât de iubitoare, va fi înspăimântătoare.

    Sf. Ioan Hristostomul scrie că judecata Domnului va fi teribilă pentru cei care si-au petrecut întreaga viată respingând dragostea lui Dumnezeu.

    "Plângeti de mila necredinciosilor! Plângeti de mila celor care mor în bogătiile acestei lumi si care cu întreaga lor bogătie [în care se numără si 'bogătia' religioasă a trufiei spirituale] nu au pregătit nici o mângâiere pentru sufletele lor, pentru cei care au puterea să se lepede de păcat însă nu se învoiesc la aceasta."[1]

    Teologul Ortodox, Părintele Thomas Hopko, însumează pozitia Bisericii fată de mântuire si osânda iadului astfel:

   "Dacă cineva refuză darul comuniunii cu Dumnezeu, Domnul nu poate decât să onoreze acest refuz si să respecte libertatea creaturilor Sale cu care El Însusi le-a înzestrat si pe care nu le-o va lua. Doctrina iadului vesnic nu presupune că Dumnezeu îi torturează activ pe oameni prin mijloace perverse, străine de iubire. Nu înseamnă că Dumnezeu se bucură de pedeapsa si durerea oamenilor pe care îi iubeste. După cum nu înseamnă că Dumnezeu 'Se separă' de oamenii săi, pricinuindu-le astfel multă suferintă (căci, într-adevăr, dacă oamenii îl urăsc pe Dumnezeu separarea va fi binevenită, nu dispretuită). Înseamnă pur si simplu că Dumnezeu îngăduie în continuare făpturilor Sale, sfinti si păcătosi laolaltă, să trăiască vesnic."[2]

    Biserica istorică - Biserica Ortodoxă - a învătat dintotdeauna că iadul este real, dar a mai învătat, iarăsi dintotdeauna, că el este alegerea noastră. Dragostea lui Dumnezeu este constantă. Iar Dumnezeu este în întregime bun asa cum apare în toată Creatia Sa. Noi, oamenii, alegem uneori să fim nestatornici.

    Noi, învată Biserica, vom fi judecati în sensul că Dumnezeu este Dumnezeu, El este 'EU SUNT',  nu Se schimbă. Vom fi judecati la fel cum am fi 'judecati' dacă alegem să ne strivim masina într-un perete de beton care este imobil, perete care a fost descris ca piatra neclintită de poticnire.

   Sf. Evgarie Pustnicul vorbeste despre Biserică atunci când scrie despre natura judecătii divine:

   "Toate gândurile impure ce persistă în noi datorită patimilor noastre ne aduc intelectul la ruină si la pierzanie…Este imposibil pentru un intelect sufocat de astfel de idei să apară în fata lui Dumnezeu si să primească cununa dreptătii. Fiind tras în jos de astfel de gânduri, intelectul vătămat, la fel ca omul din Evanghelie, refuză invitatia la festinul cunoasterii lui Dumnezeu." (Luca 14:18)[3]

   Sf. Petru Damaschinul spune acelasi lucru:

   "Dacă ne unim cu boala ce-o avem…ne vom face precum demonii…Îl vom dispretui pe binefăcătorul nostru. Nu primim binecuvântări în acelasi fel cu totii. Unii, primind focul Domnului, Cuvântul Său pe Care L-au trăit, s-au făcut la inimă precum ceara, iar altii, prin lene, s-au făcut mai tari decât lutul - s-au făcut ca piatra."[4]

    Distinsul Episcop de Oxford, Anglia, Kallistos Ware scria:

"Dacă se întâmplă ca cineva să fie în iad, el este acolo nu pentru ca Dumnezeu l-ar fi întemnitat acolo, ci pentru că acolo a ales el însusi să fie. Cei ajunsi în iad si-au aflat singuri condamnarea, s-au robit ei însisi; cu adevărat se spune că portile iadului sunt încuiate pe dinăuntru."[5]