Pozitia Bisericii fată de avorturi

          Pozitia Bisericii istorice de-a lungul veacurilor, ostilă practicii de ucidere a pruncilor nenăscuti, serveste drept exemplu în ceea ce priveste hotărârea sa nestrămutată de a respecta Legea Divină care, asa cum scrie Eusebiu, "a făcut ca obiceiurile barbare, necivilizate ale raselor civilizate să fie înlocuite de legile sale civilizate si umane".[1] Pentru că trăim într-o cultură păgână asemănătoare Imperiului Roman în perioada declinului său, declin în care se află si Biserica, nimic nu ar fi mai potrivit decât să luăm aminte la pozitia Bisericii fată de avort si sacrificiul de prunci.

          Biserica primară a învătat că practica avortului contrazice legea lui Dumnezeu "Să nu ucizi". De asemenea, contrazice învătătura lui Hristos de a nu face altora ceea ce nu am vrea să ni se facă nouă. Cum toti dorim să trăim, nu să fim ucisi, putem presupune că toti ceilalti doresc să trăiască. "Iubirea nu face rău aproapelui…" (Romani 13:10)

          Atât înainte cât si după tragica schismă între Biserica Răsăriteană si cea Apuseană, avortul a fost denuntat drept crimă împotriva pruncilor nevinovati. Biserica primară s-a confruntat cu o societate ca a noastră în care avortul si pruncuciderea erau tolerate.  De la începuturi Biserica avea să apere cu străsnicie viata copiilor nenăscuti. În Didahii (învătătura scrisă a Apostolilor, încheiată la sfârsitul primului secol) credinciosilor li s-a spus: "să nu faceti avort. Să nu ucideti viata pruncilor nou-născuti."[2]

           În mod semnificativ, învătăturile privitoare la interzicerea avortului în Epistola lui Barnabas (anul 138) erau redactate sub formula de combatere a fărădelegii.

          "Sunt două căi de instruire, asa cum sunt două puteri: a luminii si a întunericului. Si diferenta între aceste două căi e mare. Una se află sub stăpânirea îngerilor purtători de lumină ai lui Dumnezeu, cealaltă sub puterea Satanei. Si cum cel de-al doilea este stăpânitorul veacului acesta al fărădelegii, cel dintâi este slăvit în veci de veci. Printre învătăturile căii de lumină este si aceasta: nu ucideti copilul prin avort si nu săvârsiti pruncuciderea."[3]

          Biserica, încă de la începuturile sale, a fost întotdeauna un apărător neclintit al vietii nevinovate. De exemplu Dionisie, Episcop de Alexandria în anul 244, scria în Epistola sa către Hermammon despre starea de fărădelege păgână împotriva căreia Biserica îsi mentinea ferm pozitia:

          "Căci [Biserica este] în stare prin prezenta văzută…si pozitia ei fermă să dejoace planurile Satanei…rituri demonice, înselăciuni dezgustătoare si sacrificii păgâne [care] retează capetele atâtor copii nevinovati, transformă în victime copiii părintilor nefericiti si sfâsie măruntaiele noilor-născuti batjocorind lucrarea Domnului."[4]

          Acesta era climatul de perversitate, asemănător cu cel din zilele noastre, împotriva căruia Părintii Bisericii din Răsărit si din Apus luptau fătis. Acesta era climatul social de pruncucidere legală, de sacrificii omenesti si de avort. Si numai pozitia fermă, manifestă a Bisericii 'prezente si vizibile' avea să elimine treptat acceptarea acestor practici ca fiind produsul unor 'alegeri personale'. Biserica a fost aceea care a înlocuit răul egoist al sacrificiului uman, pruncuciderii si avortului cu responsabilitatea morală publică.

          Două lucruri pot fi învătate de crestinii de azi în legătură cu pozitia Bisericii fată de avorturi. Mai întâi că a fost nevoie de secole pentru a înlătura climatul păgân de perversitate. Apoi, pentru că Biserica a perseverat influentând cultura în loc să i se conformeze, atitudinile oamenilor si legile aveau să se schimbe. Răbdarea si perseverenta par să fie mijloacele care au făcut posibilă schimbarea.

          Biserica istorică din vechime, asa cum se vede, nu a separat viata în compartimente diferite - statul si Biserica - sau între alegerea morală individuală si publică. Biserica din vechime a luat o pozitie fermă fată de sfintenia vietii, ceea ce avea să ducă la schimbarea sensibilitătii publice si a legilor.