Care Dumnezeu?

          Cea mai importantă problemă pe care atât neoconservatorii, cât si majoritatea conservatorilor refuză să o aducă în discutie este: dacă Occidentul ar fi restaurat în ce priveste unitatea culturală si integritatea morală, care ar fi baza sa filosofică si religioasă? Cu alte cuvinte, ce altceva, în afară de materialismul economiei de piată, ar putea conservatorii să promoveze drept adevăr în stare să ne redea simtul pierdut al comunitătii si al responsabilitătii individuale? Sau, si mai clar: este oare cu putintă să fii conservator si să rămâi totusi fidel unei societăti Protestant-iluministe întemeiate pe revolutie si pe compromiterea traditiei?

            Căutarea unui răspuns la aceste întrebări ar trebui să-i preocupe serios mai ales pe cei care cred – fie doar teoretic, precum majoritatea neoconservatorilor si a conservatorilor - că e nevoie, în cultura noastră, de un anumit ‘fundament moral’ pentru a fi liberă, umană si comunitară.[1]

          Cu toate bunele intentii ale unuia sau altuia, aceste întrebări vitale nu par să îi preocupe nici pe neoconservatori, nici pe ateii conservatori, si unii si altii indiferenti la chestiuni de ordin religios. Si totusi, îmi pare că atâta timp cât chestiuni ce tin de sensurile ultime ale lucrurilor sunt ignorate, Occidentul, cu idealurile si ideile sale, nu pot fi restaurate.

          Haosul va continua să domnească în toate domeniile vietii noastre: cultural, juridic, familial si politic. În cele din urmă, până si practica democratiei, o dată ce este cu totul secularizată, va fi tocită de invazia de individualism si de constrângere statală.

          Democratia începe deja să piardă teren. Sub ochii nostri, în curtile noastre de justitie politizate, judecători nealesi de nimeni impun norme de transformare socială după metode total nedemocratice.

          Sub ochii nostri adeptii ideologiilor politice seculare sfidează constitutia.[2] Sub ochii nostri familia si alte structuri sociale se prăbusesc, iar certitudini religioase sunt contestate, în timp ce statul câstigă teren.[3]

Sub ochii nostri libertatea de exprimare este înăbusită în numele unei sensibilităti corecte din punct de vedere politic.

          Nu e de mirare că ideologi atei care domină clasa intelectuală nu recunosc legătura dintre declinul religiei si moralei traditionale, haosul social si pierderea libertătii. Cu adevărat surprinzătoare este încercarea atâtor conservatori de a vedea lumea aproape exclusiv din perspectivă atee.[4]


Continuare
Cuprins

[1] "Religia ca institutie…este bine văzută de gânditorii conservatori - desi nu toti sunt devotati religiei Ei însă cred că în societate este nevoie de simtul moralitătii si de notiunile clar definite în ceea ce priveste binele si răul, centrale religiilor ancorate în învătătura iudeo-crestină." Burton Yale Pines, Înapoi la cele de bază, p. 248.

[2] Robert Bork - Ispitirea Americii.

[3] Kilpatrick - De ce Johnny nu stie să deosebească binele de rău, Cap. 1-3; Weldon Hardenbrook - Absenti de la fapte; Burton Yale Pines - Înapoi la cele de bază.

[4] Observatie făcută în repetate rânduri de Richard John Neuhaus în First Things. Vezi aproape fiecare număr din "Piata publică: o continuă explorare a religiei si a vietii publice".