Începutul sfârsitului

          La începutul procesului care a generat Reforma, Lorrenzo Vallo a expus, în A.D. 1440, înselăciunea din spatele asa-zisei Donatii a lui Constantin, invocată de autoritatea papală până la acea vreme. Vallo nu a fost un Reformator ci doar dorea să clarifice documentele istorice ale Bisericii Romane. Nu a intentionat să inventeze o nouă religie sau să distrugă unitatea crestinismului apusean. N-a fost decât un pionier al filologiei - studiul cuvintelor pentru a le determina sensul.[1]

          Prin contrast, ceea ce Luther a început dintr-o căutare a puritătii Bisericii vizibile avea să evolueze în subminarea, demitizarea si dezmembrarea Sfintei Traditii. În zilele noastre acest proces a ajuns la concluzia sa logică - desi neintentionată - prin abandonarea aproape totală a etosului crestin de către conducătorii nostri seculari si prin reducerea omului sub nivelul unui 'gândac' de către elita noastră intelectuală. Se pare că o dată cu desacralizarea sacramentelor de către Zwingli si clica lui, aveau să-si piardă semnificatia sacramenelor nu doar pâinea si vinul euharistic.

          Dacă autoritatea si sacramentele Bisericii istorice au putut fi batjocorite sub pretextul 'reformei' într-o singură generatie, întelepciunea atâtor generatii în ceea ce priveste locul omului în rânduiala lucrurilor, a putut fi si ea ridiculizată câteva generatii mai târziu. Această fărădelege a fost mai usor de pornit decât de oprit. Lucruri considerate sfinte, vreme de veacuri, aveau să fie declarate în timpul Reformei doar 'simboluri'. Împărtăsania a fost 'demitizată' într-o generatie, iar mai apoi întreaga umanitate avea să fie considerată nimic mai mult decât o colectie de atomi, un petec de tesut biologic ce produce zgomot si furie fără nici o noimă.

          Dintr-o perspectivă pozitivă se poate spune că liderii asa-zisei Reforme au pornit dintr-o dorintă sinceră de a eradica alarmanta coruptie din Biserica Latină. Apoi însă, ei si urmasii lor au mers mult prea departe, deschizând poarta unei stări permanente de scepticism si chiar ateism care aveau să fie de atunci reperele culturii occidentale inumane si individualiste.