Chestiunea
fundamentala
Cu atât mai putin s-au ocupat conservatorii, - inovatori sau nu – de
critica secularismului pluralist de la baza experimentului Protestant iluminist
din America.[1]
Cu toate meritele lor dovedite în timpul războiului cultural, îmi pare că atât
neoconservatorii, cât si mai multi dintre conservatori au pierdut din vedere însăsi
chestiunea fundamentală ce se ascunde în spatele decăderii sociale din ziua
de azi. Această chestiune nu e de ordin economic, nu tine nici de domeniul
raporturilor inter-rasiale si nici
de inflatia ajutorului social. Haosul pe care îl trăim este mai degrabă
urmarea abandonării traditiei comunitare a crestinismului istoric în favoarea
individualismului Protestanto-iluminist si a secularizării.
Conservatorii au încercat să apere atât cât
a mai rămas din civilizatia occidentală dar s-au dovedit neputinciosi (sau
dezinteresati) când ar fi trebuit să critice principiile fondatoare ale
istoriei religioase americane care avea să ducă la haosul de drepturi care de
care mai egoiste pe care îl deplâng acum.
Conservatorii contestă concluziile
seculariste, dar adesea par să îi împărtăsească secularismul. Chiar si
conservatorii au început să discrediteze ideile religioase în favoarea unor
modele economice si sociale materialiste. La fel ca alti americani, si
conservatorii judecă la fel lucrurile: nu în termeni religiosi, ci tehnici,
juridici, economici sau conjunctural politici. Se simt mult mai bine discutând
despre diferite orientări economice decât despre Sfânta Traditie, chestiuni
de ordin pragmatic în loc de cele privitoare la Sfintele Taine.
Multi conservatori au început încă de mult să
se închine în fata altarului democratiei americane pe care par s-o
idolatrizeze, în loc să-L cinstească pe Dumnezeului lui Avraam, pentru a nu
mai aminti de Sfânta Traditie iudeo-crestină.
Si izbutesc aceasta într-un asa fel încât
par a spune că democratia americană este o idee magică sau chiar ‘spirituală’,
că poate exista independent de convingerea moral-religioasă.
E ca si cum democratia ar fi un fenomen natural
fără nici o legătură cu principiile religioase fundamentale. Conservatorii
îsi imaginează că democratia va functiona pentru oricine, indiferent de
ideile sale filosofice sau religioase, că va continua să functioneze în
America oricât de depravati ar ajunge americanii.[2]
[1] Majoritatea conservatorilor se disting prin felul neghiob în care adulează experimentul american. Este de ajuns să fii cât de cât familiar cu pagina editorială din Wall Street Journal pentru a descoperi cum conservatorismul îsi află refugiul în statistici referitoare la productivitate, de parcă între 'succesul' american si divort, avort, copiii abandonati sau analfabetismul spiritual tot mai răspândit în societatea americană tribalizată si barbară, nu ar fi nici o legătură.
[2] Un exemplu tipic de 'conservatorism' ce refuză să abordeze chestiunile reale ale societătii americane a fost afirmatia lui George Bush din analiza sa din 1992 cu privire la starea natiunii, în care se spune că 'americanii sunt o natiune bună'. Această caracterizare însă pare să ignore un context mai larg al realitătii, unde se poate vedea cum o treime din sarcini sfârsesc în avorturi, cum 50% din căsnicii sfârsesc în divort, iar o întreagă generatie de americani adulti nu se sinchiseste să le formeze copiilor bazele unui bun caracter.
Multi conservatori, la fel ca multi liberali au uitat că la 'adevărata părere bună despre sine se ajunge prin studiu si prin realizări. Avem o bună părere despre sine pentru că am făcut ceva bun sau vrednic de laudă.' Kilpatrick, De ce Johnny nu stie să deosebească binele de rău, p. 41.